AcasăSPORTSteaua plateste un sfert de milion de euro pentru revenirea in Ghencea!

Steaua plateste un sfert de milion de euro pentru revenirea in Ghencea!

Ca sa dispute 10 meciuri pe legendara arena, clubul patronat de latifundiar trebuie sa vireze in conturile Armatei suma de 244.000 de euro. Atentie, fara TVA!

Gazonul se prezinta in conditii excelente

Exilul a luat sfarsit pentru Steaua, insa Gigi Becali plateste scump debutul in Ghencea al „vedetelor” Chiriches, Prepelita, Dananae sau Chipciu. Negocierile purtate de cateva saptamani cu reprezentantii MApN s-au finalizat miercuri seara prin semnarea unui contract de inchiriere valabil pana in data de 30 iunie 2013.

Becali va putea fi adulat din nou pe stadionul din Ghencea

” Tariful minim pentru prestarea de servicii pentru un contract subsecvent de organizare a unui eveniment sportiv este echivalentul in lei al sumei de 24.400 Euro”, se precizeaza intr-un comunicat remis presei de MApN. Generalii din Armata tin sa sublieneze faptul ca la acesti bani se adauga si TVA-ul de rigoare, aceasta taxa ramanand exclusiv in grija finantatorului stelist.

Alti bani pentru terenurile de antrenament

„Distractia” nu s-a terminat aici pentru Gigi Becali. Europarlamentarul este nevoit sa negocieze separat pentru terenurile de antrenament din Ghencea, folosirea acestora nefiind inclusa in intelegerea avuta cu MApN. „Stai sa vezi ce suma imi vor cere si pentru astea, vom semna o alta intelegere, alti bani, alta distractie! Pe «National Arena» ne costa chiria 18.000 de euro, aici 24.400 si fara TVA”, a comentat Gigi Becali.

Datoria nu se sterge

Gigi Becali a decis sa plece din Ghencea la inceputul acestui sezon, dupa ce sefii CSA Steaua l-au somat sa plateasca datorii de 250.000 de euro, reprezentand chiria restanta pe mai multe luni. Ultimul meci jucat de Steaua pe legendara ei arena a avut loc in etapa a 33-a din sezonul precedent, cand echipa a invins cu 1-0 pe pe FCM Tg.Mures. Duminica, de la 20.30, trupa lui Ilie Stan revine acasa, adversar fiind Astra Ploiesti.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
381 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger