AcasăSPORTSteaua 2006 revine pe teren pentru Mihai Nesu

Steaua 2006 revine pe teren pentru Mihai Nesu

Cu Nesu in echipa, generatia din 2006 a fost una dintre cele mai importante din istoria FC Steaua

Chiar daca actuala echipa a Stelei domina autoritar Liga 1, tot generatia lui Radoi si Dica este mai aproape de sufletele suporterilor.

Cu Nesu in echipa, generatia din 2006 a fost una dintre cele mai importante din istoria FC Steaua

Nici nu se putea altfel, de vreme ce echipa lui Cosmin Olaroiu a atins o semifinala de Cupa UEFA (in „sferturi”, Steaua a eliminat Rapidul), iar pe plan intern fiecare titlu valora cat doua din prezent, daca ne raportam la valoarea adversarelor. Din trupa respectiva facea parte si Mihaita Nesu, cel care intre timp a ajuns in scaunul cu rotile dupa un grav accident suferit la unul dintre antrenamentele formatiei olandeze FC Utrecht.
Fostul fundas stanga n-a fost uitat de colegi, care zilele trecute l-au vizitat la Bucuresti, Nesu sosind in Capitala pentru efectuarea unui tratament la o clinica de specialitate. Cazat la un hotel din zona Ghencea, Mihai si-a primit bucuros prietenii alaturi de care a trait poate cele mai placute momente ale carierei sportive. La randul lor, Banel Nicolita, Vali Badea, Nicolae Dica, Sorin Ghionea sau Petre Marin l-au anuntat ce surpriza i se pregateste: la initiativa celui mai bun prieten al sau, George Ogararu, generatia Steaua 2006 va reveni pe teren pentru un meci caritabil in compania actualei echipe a Stelei, antrenata de Costel Galca. Banii din bilete si televizare vor fi donati lui Mihaita Nesu pentru continuarea tratamentului de recuperare. Cel mai probabil, partida va fi in vara, imediat dupa revenirea fotbalistilor din vacanta.
In 2006, cu Olaroiu pe banca, Steaua atingea faza semifinalelor Cupei UEFA, fiind eliminata dramatic de gruparea engleza Middlesbrough. „11-le” clasic al „ros-albastrilor” era urmatorul: Cernea – Ogararu, Ghionea, D.Goian, Petre Marin – Paraschiv, Lovin – Nicolita, Dica, Oprita – V.Iacob.

Fanii si fostele glorii cer CSA infiintarea unei echipe de fotbal

Dupa ce au umplu gardurile complexului din Ghencea cu mesaje de genul „Vrem echipa”, fanii Stelei au trecut la pasul urmator. Impreuna cu o parte din fostele glorii ale clubului, acestia au trimis Clubului Sportiv al Armatei un proiect de reinfiintare a echipei de fotbal! Dupa cum se stie, Gabi Balint (foto) a anuntat deja ca este dispus sa antreneze pe gratis la „noua Steaua”, iar alti fosti mari jucatori s-au aratat pregatiti sa revina pe teren pentru a ajuta formatia. In clipa de fata, proiectul propus de asociatiile suporterilor stelisti se afla pe masa comandantului George Boroi si urmeaza a fi analizat.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
685 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger