Joao Cancelo (31 de ani), fundașul echipei naționale a Portugaliei și jucător la Al-Hilal, este în centrul unui scandal după ce ar fi agresat un bărbat într-un club de lux din stațiunea Vilamoura. Potrivit Correio da Manha, totul s-a întâmplat în celebrul „Bliss Club”, unde fotbalistul își petrecea vacanța.
Cancelo s-a retras inițial într-o zonă privată, dar a ajuns într-un spațiu aglomerat al clubului, unde ar fi izbucnit o ceartă. În urma conflictului, portughezul l-ar fi lovit pe un alt client direct în față. Victima sângera abundent, iar clubul a solicitat intervenția unei echipe medicale.
Poliția portugheză anchetează incidentul
Garda Nacional Republicana a sosit la fața locului și a început verificările, însă până la finalul săptămânii trecute nu fusese depusă nicio plângere oficială împotriva lui Cancelo. Totuși, ancheta continuă.
În mod ironic, pe rețelele de socializare, fotbalistul a postat imagini liniștite din Grecia, unde își continuă concediul alături de familie, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Violența l-a ținut departe de Manchester City
Incidentul din Algarve nu este primul în care Cancelo e implicat. În perioada petrecută la Manchester City, a avut mai multe conflicte cu Pep Guardiola, ceea ce a dus la împrumuturile sale la Bayern și Barcelona. În cele din urmă, a fost vândut definitiv la Al-Hilal pentru 25 de milioane de euro.