AcasăSPORTSponsorizarea Petrolului, faza audierii edilului Iulian Badescu

Sponsorizarea Petrolului, faza audierii edilului Iulian Badescu

Primarul Iulian Badescu a premiat Petrolul pentru castigarea Cupei Romaniei

Primarul Ploiestiului, Iulian Badescu, a fost audiat la DNA, ieri dimineata, in dosarul aflat in faza premergatoare urmaririi penale in care procurorii verifica modul cum autoritatile locale au aprobat acordarea a trei milioane euro de la buget ca premii pentru echipa Petrolul Ploiesti.

Primarul Iulian Badescu a premiat Petrolul pentru castigarea Cupei Romaniei

Potrivit unor surse din administratia locala, primarul Iulian Badescu a fost citat la sfarsitul saptamanii trecute, iar ieri dimineata s-a prezentat la sediul DNA – Serviciul Teritorial Ploiesti, pentru a da declaratii in dosarul privind modul in care, incepand cu luna decembrie a anului 2012, de la bugetul local al municipiului Ploiesti au fost alocate trei milioane de euro ca premii pentru performantele echipei Petrolul. Tot saptamana trecuta, 26 dintre cei 27 de consilieri locali au fost si ei citati la DNA, tot pentru audieri in acest dosar. Procurorii fac aceste verificari dupa ce fosta directoare economica din cadrul Primariei, Nicoleta Craciunoiu, ar fi sesizat DNA cu privire la faptul ca cele doua hotarari ale Consiliului Local nu au viza directorului economic din aparatul executiv al Primariei.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
109 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger