AcasăSPORTSpania, regina Europei!/ȘOC în Anglia la 24h după finală!

Spania, regina Europei!/ȘOC în Anglia la 24h după finală!

Finala Campionatului European de fotbal 2024 a adus o victorie meritată pentru Spania, cea mai în formă echipă de la acest turneu final. Ibericii s-au impus în finala cu Anglia cu scorul de 2-1, obținând, astfel, al patrulea titlu continental din istorie.

Și, imediat după joc, au început „mișcările”, semn că piața fotbalului este în alertă și nu are timp de pierdut.

Nico Williams, la Barcelona?!

Victoria Spaniei în finală a fost marcată de prestația extraordinară a tânărului Nico Williams, care a deschis scorul imediat după pauză, facilitând drumul echipei sale către victorie.

La doar 21 de ani, Williams și-a consolidat statutul de jucător esențial pentru echipa națională și a atras atenția unor cluburi de renume, printre care și FC Barcelona.

Conform cotidianului catalan Sport, Williams ar fi ajuns la un acord cu Barcelona, ceea ce l-ar putea transforma într-unul dintre cele mai importante transferuri ale verii.

Rămân englezii fără selecționer?

De cealaltă parte, înfrângerea Angliei a generat speculații privind viitorul selecționerului Gareth Southgate. Contractul său expiră la iarnă, iar presa britanică speculează că ar putea să nu mai accepte oferta de prelungire. Sau, de ce nu, să nu existe nicio ofertă din partea F.A!

Federația Engleză de Fotbal a întocmit deja o listă de șapte potențiali înlocuitori, printre care se află nume sonore, ca Jurgen Klopp și Pep Guardiola. Cu toate acestea, cele mai realiste variante rămân Graham Potter și Eddie Howe.

Potter, fostul antrenor al echipei Chelsea, este liber de contract din aprilie 2023 și este considerat favoritul principal. Michael Owen, fostul mare atacant englez, susține că Potter ar trebui să preia echipa națională – „Cred că ar trebui să rămânem la varianta unui selecționer englez. Un antrenor liber și disponibil e Graham Potter, care cred că ar accepta”.

Pe lângă Potter, alte nume vehiculate sunt cel al selecționerului U21, Lee Carsley, și al fostului internațional Frank Lampard. Carsley a câștigat Campionatul European U21 în 2021 și este văzut ca o variantă viabilă dacă Southgate pleacă. În ceea ce-l privește pe Lampard, el a fost propus de Gary Lineker și este apreciat pentru cunoștințele sale tactice și respectul pe care îl inspiră jucătorilor.

Rodri, favorit la Balonul de Aur?

Pe plan individual, mijlocașul defensiv Rodri, desemnat cel mai bun jucător al turneului, a primit laude de la selecționerul Spaniei. „Rodri trebuie să primească Balonul de Aur acum!”, a afirmat de la Fuente. Rodri a fost o piesă de bază pentru Spania pe parcursul turneului, marcând un gol crucial în meciul din optimi împotriva Georgiei.

În schimb, dincolo de eforturile sale remarcabile, Harry Kane continuă să aibă o carieră lipsită de trofee. Deși a înscris 417 goluri și a câștigat recent Gheata de Aur cu Bayern Munchen, Kane nu a reușit să câștige niciun titlu major la nivel de club sau cu echipa națională.

Transferul său de la Tottenham la Bayern nu a adus succesul așteptat, Bayern pierzând campionatul în fața lui Bayer Leverkusen și Supercupa Germaniei împotriva RB Leipzig.

author avatar
Mihail Ioan
715 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger