AcasăSPORTSorana Cîrstea a făcut spectacol la Strasbourg. A dat marea lovitură!

Sorana Cîrstea a făcut spectacol la Strasbourg. A dat marea lovitură!

sorana cirsteaSorana Cîrstea a făcut spectacol la Strasbourg. A dat marea lovitură!

Sorana Cîrstea (31 de ani, 61 WTA) s-a calificat în finală la Strasbourg, după ce a învins-o pe poloneza Magda Linette, scor 3-6, 6-4, 6-2. Românca de 31 de ani a pierdut cu 3-6 primul set, după ce a făcut greșeli, însă a servit mai bine în cel de-al doilea, pe care și l-a adjudecat cu 6-4.

Românca va disputa a doua finală a sezonului și a 6-a din carieră contra câștigătoarei dintre Barbora Krejcikova (Cehia, 38 WTA) și Jule Niemeier (Germania, 216 WTA).

Aceasta este a doua finală a Soranei din 2021, după cea de la Istanbul, și a șasea a carierei, după Budapesta 2007, Taskent 2008, Openul Canada 2013, Taskent 2019 și Istanbul 2021. A fost și o repetiție bună pentru „Sori” înainte de Roland Garros

Ce a spus Sorana Cîrstea după meci?

A fost un meci foarte greu. Am jucat ambele foarte solid, bine. Am pierdut primul set, dar am simțit că pot juca mai bine.

Am încercat să fiu mai inteligentă pe teren și să găsesc diverse soluții pentru a ataca și pentru a fi în control.

A funcționat. Au fost destule schimburi lungi de mingi. Am lovit puternic, atât eu, cât și Magda.

Am venit aici fără să știu exact cum mă voi simți. E un sentiment grozav să fiu în finală!”, a declarat Sorana Cîrstea.

În cazul în care va triumfa la Strasbourg, Sorana va ajunge la 1.544 de puncte WTA și, începând de luni, se va afla pe locul 49 în ierarhia întocmită de Asociația de Tenis Feminin.

Finala Internationaux de Strasbourg este programată sâmbătă.

author avatar
Andrei Ștefan