AcasăSPORTŞOC pentru Simona Halep: acuzatorii au cerut majorarea pedepsei! Mesajul transmis de...

ŞOC pentru Simona Halep: acuzatorii au cerut majorarea pedepsei! Mesajul transmis de sportiva noastră, în miez de noapte

Audierile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), în cazul de dopaj al Simonei Halep, au durat 3 zile. Vineri seară, sau încheiat.

Fosta campioană de la Wimbledon (2019) a avut parte de susținere puternică la Lausanne, unde a fost însoțită în permanență de avocatul american Howard Jacobs, avocatul român Bogdan Stoica și specialistul în farmacologie, toxicologie și biologie, francezul Jean-Claude Alvarez.

Acuzatorii au cerut o suspendare mai mare

Şocul suferit de Simona Halep este că acuzatorii, cei de la Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis, au susținut în fața instanței că substanța interzisă Roxadustat nu a ajuns accidental în sistemul dublei campioane de Grand Slam.

Astfel că au cerut majorarea pedepsei inițiale, conform stirileprotv.ro. O alegere cel puțin surprinzătoare, având în vedere că ITIA a fost organizația care a decis inițial suspendarea de 4 ani pentru fostul lider mondial.

A fost audiat și Patrick Mouratoglou care și-ar fi asumat răspunderea pentru faptul că în organismul Simonei Halep a fost găsită substanța interzisă. Astfel, Simona Halep poate spera la anularea suspendării sau măcar la reducerea pedepsei.

Simona Halep, mesaj în miez de noapte

După încheierea celei de-a treia zi de audieri, spre miezul nopții, Simona Halep a postat un mesaj pe rețelele sociale în care a ținut să le mulțumească celor trei care au fost alături de ea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

”Trei zile intense în care mi-am arătat nevinovăția. Vreau să le mulțumesc în special lui Howard, Claude și lui Bogdan pentru munca incredibilă pe care au făcut-o”, a scris Simona Halep într-un story pe Instagram.

În mod normal, verdictul final în cazul Simonei Halep ar putea fi făcut public la trei luni de la încheierea audierilor, ceea ce înseamnă începutul lunii mai.

author avatar
Andrei Ștefan
874 afisari

15 COMENTARII

  1. ITIA ar fi trebuit sa fie NEUTRA, ca de aia a judecat situatia Simonei si a hotarat ! Suspendarea.
    E impotriva legilor internationale sa vina „judecatorul” sa ceara marirea pedepsei.
    Acum e clar ca este executie in stil sovietic.

    • ACUZATORUL a cerut marirea pedepsei.
      El poate cere ce vrea.
      Sa vedm ce va zice JUDECATORUL !
      CIT DESPRE BANII CISTIGATI CU MULTA MUNCA DE HALEP, DACA I-AU FOST DATI PE NEDREPT, SA FIE RECUPERATI DEMLA CEI CARE I-AU DAT.

      • Se incalca art.din CEDO.Sa ai parte de doua grade de jurisdictie.Daca acuzatorul e si judecatorul care a dat o hotarare de suspendare, e si acuzator si judecator.Total nelegal.

  2. ”Trei zile intense în care mi-am arătat nevinovăția.”
    Nevinovatia nu se ARATA, ci vinovatia trebuie neaparat DOVEDITA. Deh, limba romana grea…

  3. Au sapat o la temelie ,daca s a dus la acest antrenor .Au distrus o pt ca nu au suportat ca u o romanca sa fie nr 1!!

  4. Că te-ar ajuta dopajul în sport este mit, reclamă la marile farmaceuice; dacă scoatem campioni și doborîm recorduri, să vă facem bine e floare la ureche.

  5. Toți triki fliki care acum sunteți așa de veninoși împotriva ei, pun pariu că atunci când câștiga meciul săreati în sus de bucurie. Neam de parșivi și trădători. Ce, bă, v-a luat vouă banii din buzunar? Erați in fata televizorului, beati bere și spargeati semințe și acum săriți la gâtul ei? Să vă fie rușine. Din cauza caracterului urât al românilor nu ne accepta nimeni din UE. De asta ne tratează ca pe niște nimicuri. De asta etniile sunt solidare . Să va fie rușine

    • Viermuș, nu ne-a interesat niciodată machidoanca cu rînză, da? Ea juca doar pentru ea, nu juca pentru țară ca să ne intereze. Bani făcea doar ea, deci chiar nu ne păsa de ea!
      În schimb ne-a supărat cînd făcea reclamă la waxuri. ACUM PRIMEȘTE DOAR CEEA CE MERITA, CLAR!?

    • nu,niciodata;

      -singurele noastre incurajari vreodata
      au fost pentru Carl Froch;
      i-au lipsit 2 secunde pt. un palmares impresionant!

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri