Era gata-gata sa pierd placerea de a ma holba, miercuri dimineata, fix la ora 3 si 50 de minute, la plasma din living, ca sa urmaresc „pe viu” jocul tricolorilor nostri cu echipa cultivatorilor de cafea, din pricina unui ceas cu sonerie primit cadou cu ani in urma de la un vechi prieten.
A naibii masinarie a tacut tocmai in noaptea cu pricina, incheindu-si ciclul de functionare si lasandu-ma prada in bratele lui Morfeu. Norocul de a fi treaz la ora meciului a tasnit pe la patru fara ceva din receptorul mobilului, cand o voce de bun consumator mi-a agresat timpanul: „Alo, Getaxul?”. Altfel nu l-as fi vazut din nou pe cel care a participat la patru campionate mondiale de fotbal, care a primit Balonul si Gheata de aur, care a inscris o caruta de goluri in portile adversarilor, reusind datorita calitatilor nemaiintalnite sa fie botezat „Il fenomeno”. Am asteptat cu sufletul la gura sa-l admir pe acest corifeu al balonului rotund intrand ca un mare invingator pe gazonul de care urma sa se desparta pentru totdeauna, salutand publicul cu gesturi largi si trimitand bezele frumoaselor brazilience, pe care le innebunise la vremea cand facea minuni cu mingea, dar mai ales reusind o ultima magie ca pe vremuri care sa ni-l aminteasca pe fotbalistul fenomenal de altadata.
Din pacate, tanarul supraponderal, cu parul cret si priviri blajine care a patruns in terenul lipsit de o amenajare sarbatoreasca parea un invalid caruia i s-a furat caruciorul. Butelcos, cu gambele ca ale unui hidropic, cu un balon ascuns sub tricou, miscandu-se ca un elefant pus sa umble pe doua picioare, gafaind si privind mai mult in pamant asemeni un scolar rusinat, Ronaldo, cel care a fost poate cel mai talentat fotbalist din cati a avut planeta, m-a intristat prin aparitia lui. Probabil ca tocmai aceste transformari ale fostului campion mondial i-au determinat pe organizatori, spre necinstea lor, sa-i faca o sarbatorire cu batista pusa pe tambal, fara crosne de artificii, fara fanfara, fara majorete si alte cele, desi performantele sale, nu foarte indepartate in timp, meritau sa fi fost omagiate intr-o festivitate fastuoasa, din care sa nu lipseasca nimic.
Dar nu a fost asa! L-am vazut jucand de nenumarate ori; aveam in minte imaginea unui fotbalist fenomenal, frumos, atletic, zambitor, care inspaimanta portarii si apararile adverse, ridicand in picioare prin jocul genial miile de spectatori aflati in tribune. Toate astea au fost estompate de o ceata, care n-ar fi trebuit sa cada pe stadionul din Sao Paolo la o asemenea mare despartire. Dar se vede treaba ca asta i-a fost soarta acestui fotbalist nepereche! Pacat!