Cauta

Soarta CFR, la mana unui rival de la Universitatea Cluj!

CFR Cluj a depus dosarul de intrare in insolventa, iar Tribunalul Cluj le-a admis cererea, administrator judiciar fiind numit Razvan Zavaleanu.

Razvan Zavaleanu este cunoscut drept un mare fan al Universitatii Cluj

Pana aici, toate bune si frumoase, numai ca numele lui Zavaleanu este foarte cunoscut pe „Cluj Arena”, acesta fiind unul dintre cei mai vocali sustinatori ai Universitatii! „Activitatea clubului CFR se va derula sub supravegherea practicianului in insolventa. Era singura modalitate. Societatea care se ocupa este RTZ&Partners”, a declarat pentru actualdecluj.ro avocatul Horatiu Crisan, care n-a facut altceva decat sa dezvaluie numele celui care va avea in maini soarta clubului CFR Cluj.

Razvan Zavaleanu

Firma lui Razvan Zavaleanu este recunoscuta pentru profesionalismul cu care isi duce la bun sfarsit angajamentele luate, insa asta nu-i impiedica pe suporterii „sepcilor rosii” sa-si ia peste picior rivalii din oras.
Cand „U” Cluj a intrat in insolventa, Zavaleanu a fost juristul clubului, iar despre el se spune ca a avut cel mai mare merit in obtinerea licentei de la FRF. „Practic, Razvan a salvat «U» de la retrogradare”, vorbesc fanii din galeria „alb-negrilor” despre implicarea lui Zavaleanu la echipa antrenata de George Ogararu.

Ultimele stiri

  • Puterea atingerii: cum contactul fizic reduce cortizolul și inflamația
  • Adriana Săftoiu, în cărți pentru șefia TVR
  • Aubrey de Grey, pionierul mondial al longevității, la București: „Avem 50% șanse ca întinerirea celulară să depășească îmbătrânirea în următorii 15 ani”
  • Tulburător! Ce arată autopsia fetiței care a murit la o clinică stomatologică din Capitală. Nu ar fi trebuit anesteziată – surse
  • O să mai coboare euro sub 5 lei? Ce răspuns a dat Isărescu, guvernatorul BNR
  • Premierul Bolojan anunță că mai multe companii de stat vor fi lichidate. Și a confirmat numele uneia dintre ele
  • Orașele din România în care va ninge în Ajunul Crăciunului 
  • COMUNICAT DE PRESĂ CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN CADRUL LAR CHEMICAL R&aA SRL
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. ANM, prognoza meteo până pe 15 decembrie
  • Ciolacu, atac dur la Bolojan: „A confundat funcția cu nevoia de a fi Mesia al României/Totul este blocat” – VIDEO
  • Exit mobile version