Cauta

Simona Halep, încrezătoare înainte de US Open: Totul pentru locul 1 WTA!

La Centrul Național de Tenis “Billie Jean King”, din New York, începe, în această seară, a 134-a ediție a US Open, iar sportiva noastră este printre principalele atracții ale competiției.

Simona vrea să și treacă în cont un primul turneu de Grand Slam sursa foto Facebook

Ajunsă anul trecut până în faza optimilor de finală ale celebrului turneu de Grand Slam, Simona Halep are de apărat 240 de puncte WTA la US Open, astfel că misiunea ei nu va fi una tocmai ușoară. Mai ales că a fost repartizată, la tragerea la sorți, pe același tablou cu rusoaica Maria Șarapova, peste care ar putea da în faza sferturilor de finală. De altfel, asaltată de ziariști la unul dintre ultimele antrenamente, Simona a precizat că “mă simt foarte bine, am încredere în mine și sunt sigură că pot ajunge cel puțin până în sferturi, mai ales că suprafața de joc îmi place foarte mult, este exact stilul meu”. Adevăratul obiectiv al Simonei este câștigarea turneului, situație în care are mari șanse să devină lider mondial, mai ales dacă Serena Williams părăsește competiția prematur. Cotată drept cap de serie numărul 2, constănțeanca deschide în această seară balul, ea urmând să evolueze în primul meci de pe Arena “Arthur Ashe”, împotriva americancei Danielle Rose Collins.

Ultimele stiri

  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • Exit mobile version