Patrick Mouratoglou, antrenorul care a pregătit-o foarte mulţi ani pe Serena Williams, este noul colaborator al Simonei Halep! La puțin timp după ce francezul a anunțat startul surprinzătoarei colaborări, Simona Halep a reacționat, pe rețelele sociale, cu un mesaj scurt.
”Sunt entuziasmată de acest nou capitol. Să trecem la treabă, Patrick Mouratoglou”, a scris Simona Halep.
Cum s-a legat relaţia Halep – Mouratoglou?
Noul colaborator al Simonei Halep are o experiență imensă în tenis, unde a antrenat atât băieți, cât și fete. Ultima elevă a lui Patrick Mouratoglou cu care, de altfel, nu a rupt legătura profesională începută în 2012, este Serena Williams, care absentează din circuit.
„Azi încep un nou capitol în cariera mea. Sunt antrenorul full-time al Simonei Halep. În ultimele 8 luni am realizat cât de mult îmi lipsește să antrenez.
E pasiunea vieții mele și simt că mai am mult de dat. Simona a venit la Academia Mouratoglou înainte de Indian Wells. Am trecut pe câteva dintre antrenamentele ei pentru a o vedea.
La finalul finalul acelei săptămâni, m-a întrebat dacă sunt disponibil pentru a o antrena. Am un respect enorm pentru ea, dar atunci nu se punea problema.
Acum câteva săptămâni am avut o discuție cu Serena. S-a ivit ocazia să lucrez cu altcineva, cel puțin pe termen scurt”, a scris antrenorul francez pe Twitter.
Primul turneu la care Simona Halep va merge alături de Patrick Mouratoglou va fi, dacă nu va apărea o schimbare cauzată de o accidentare, cel de la Madrid, de categorie WTA 1000, programat în perioada 28 aprilie – 7 mai.
Va fi un fiasco total . Patrick e un farceur , vorbeste mult ca orice francez fudul si se sprijina pe muschii Serenei in „rezultate” . Fugi de el , Simo , nu face banii ! Iti recomand cu caldura pe unul Darren C…. Lucreaza passing ul si lobul , nu mai ai nevoie de altceva . Darren iti preda fileul ca un adevarat australian si …va mai veni inca un Grand Slam !
Tot mai bun era Daren. In care sens.
Sirena e un animal netehnic pe cand Simonica e o tehniciana neanimala…
La fel ca diferenta dintre Medvedev si Nadal. Ce capacitati tehnice are Nadal intrece marile capacitati fizice ale lui Medvedev. S-a vazut la australian.