AcasăSPORTSimona Halep, dopată şi la Wimbledon, în 2022? Acuze grave vin din...

Simona Halep, dopată şi la Wimbledon, în 2022? Acuze grave vin din Anglia

Coşmarul Simonei Halep parcă nu se mai termină. Varianta potrivit căreia Simona Halep a fost dopată la Wimbledon, anul trecut, dar și la celelalte turnee disputate în perioada 8 martie – 29 august, a fost comentată de jurnaliștii britanici.

Se pare că neregulile din pașaportul biologic al Simonei Halep au apărut în martie 2022!

Simona Halep, dopată şi la Wimbledon 2022?

Publicația The Guardian a titrat: „Tribunalul a suspectat-o pe Simona Halep că a folosit dopaj sanguin la Wimbledon! Ca parte a cazului, unei femei de o înălțime și o greutate similare (n.r. 1,68m și aproximativ 60 kg) i s-a administrat aceeași cantitate de Keto MCT pe care Halep spune că a luat-o înainte de testul pozitiv.

Cu toate acestea, studiul de control a constatat că valorile medicamentului interzis în testul de urină al lui Halep au fost între ’46 și 85 de ori mai mari’ decât în ​​cea mai mare valoare a urinei voluntarului”, au scris jurnaliștii britanici. Simona a ajuns până în semifinalele turneului de la Wimbledon 2022, pierzând în fața Elenei Rybakina (Kazahstan) cu 3-6, 3-6.

„Dopajul sanguin al doamnei Halep”

Publicația britanică continuă să spicuiască din motivarea suspendării pe 4 ani a Simonei Halep și arată că ITIA a acuzat-o pe jucătoarea noastră că ar fi folosit o substanță interzisă începând din martie 2022.

Circumstanțele agravante pretinse de ITIA pot fi rezumate astfel: „(1) Dopajul sanguin al doamnei Halep a fost repetitiv și sofisticat; (2) Potrivit grupului de experți, a fost clar că stimularea a fost eficientă cel mai devreme din martie 2022 până în septembrie 2022.

Prin urmare, trebuie să fi folosit mai mult de o substanță și/sau metodă interzisă în mai multe ocazii; (3) Jucătorul a avut un comportament înșelător și / sau obstructiv pentru a evita depistarea sau judecarea unei încălcări.

(4) Momentul suprimării eritropoetinei sugerează că dopajul a fost programat pentru a oferi jucătorului sânge foarte oxigenat în timpul Wimbledon (iulie 2022) și apoi la US Open (august 2022)”, au susținut acuzatorii.

author avatar
Andrei Ștefan