AcasăSPORTSimona Halep a castigat primul turneu profesionist de tenis din cariera

Simona Halep a castigat primul turneu profesionist de tenis din cariera

Zi mare pentru tenisul feminin romanesc, dupa ce Simona Halep a castigat turneul de tenis de la Nurnberg, iar Raluca Olaru s-a impus in competitia de dublu de la acelasi turneu.

Cotata cu sansa a saptea la castigarea turneului de 235.000 de dolari, Simona Halep a avut o evolutie perfecta in finala si s-a impus, cu 6-3, 6-3, in disputa cu germanca Andrea Petkovic, revelatia turneului, jucatoare care a ajuns pe tabloul principal numai gratie unui wild-card.

De altfel, Simona a facut un turneu excelent la Nurnberg, pierzand un singur set in cinci meciuri, chiar daca setul respectiv a fost un usturator 0-6 in semifinala cu cehoaica Lucie Safarova.

Simona este la primul turneu profesionist castigat, ea mai avand la activ trei finale, toate pierdute, doua la Fes (Maroc) si una la Bruxelles (Belgia).

Gratie succesului inregistrat la Nurnberg, Simona si-a asigurat 32.258 de euro si 280 de puncte WTA, Simona avand mari sanse sa urce, incepand de luni, intre primele 40 de jucatoare ale lumii.

Tot sambata, in finala de dublu a turneului de la Nurnberg, Raluca Olaru si rusoaica Valeria Solovieva s-au impus, cu 2-6, 7-6, 11-9, impotriva perechii alcatuite din germanca Anna Lena Groenenfeld si cehoaica Kveta Peschke.

Raluca si Valeria au jucat formidabil la Nurnberg, reusind, printre altele, sa castige doua meciuri dupa ce au revenit de la 0-1 la seturi si sa elimine doua dintre perechile favorite.

Pentru succesul ei, Raluca Olaru a obtinut 4.637 de euro si 280 de puncte WTA. Este al treilea turneu de dublu castigat de Raluca Olaru, primele doua fiind castigate in compania unor jucatoare din Ucraina, Olga Savciuk (Taskent 2008) si Maria Koriteva (Acapulco 2011).

Colaborarea cu Valeria Solovieva pare sa fie una foarte buna, Raluca si rusoaica jucand, in urma cu doua luni, finala de la Katowice.

author avatar
Cristi Ionita
1.813 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger