AcasăSPORTSid Watkins, salvatorul de vieti din Formula 1, a murit

Sid Watkins, salvatorul de vieti din Formula 1, a murit

(foto: thef1times.com)

Sid Watkins, fost medic in Formula 1, a murit la varsta de 84 de ani, acesta salvandu-i in decursul carierei pe Rubens Barrichello sau Mika Hakkinen.

(foto: thef1times.com)

Unul din personajele care au marcat siguranta de pe circuritele de Formula 1, Sid Watkins, fost medic al turneului automobilistic intre 1978 si 2004, a murit la varsta de 84 de ani, din cauza cancerului.

„Lumea sportului cu motor a pierdut astazi una din marile sale figuri. Nu a fost pilot, nici mecanic. A fost medic si este probabil corect sa spunem ca a facut mai mult decat oricine, timp de multi ani, pentru ca Formula 1 sa fie atat de sigura cum este acum”, a declarat Ron Dennis, presedinte al grupului McLaren si prieten cu Sid Watkins, citat de dailymail.co.uk.

In cursul celor 26 de ani de cariera britanicul a lucrat pentru imbunatatirea instalatiilor medicale de pe circuite, reusind astfel sa reduca numarul deceselor si accidentarilor grave cu ocazia curselor de Formula 1.

Printre cei salvati de Sid Watkins s-au numarat Didier Pironi, Nelson Piquet, Gerhard Berger, Rubens Barrichello, Mika Hakkinen, Martin Donnelly si Karl Wendlinger. Doar pe Roland Ratzenberger  si pe Airton Senna nu i-a salvat desi, la un moment dat, incercase sa il convinga pe Seana sa renunte la cursele de Formula 1.

Conversatia dintre cei doi a avut loc in urma decesului lui Ratzenberger, survenit in calificarile Marelui Premiu al statului San Marino, cand Senna a izbucnit in plans in timp ce vorbea cu Sid Watkins. Acesta i-a cerut atunci brazilianului sa se retraga.

„Ce altceva iti mai trebuie? Ai fost de trei ori campion mondial, esti incontestabil cel mai rapid pilot. Renunta si hai sa mergem la pescuit”, i-a spus Sid Watkins lui Senna, informeaza telegraph.co.uk.

Pilotul insa a refuzat insa oferta, motivand ca nu poate lasa lucrurile neterminate. 24 de ore mai tarziu Airton Senna s-a izbit violent de marginea circuitului in virajul Tamburello. Sid Watkins a ajuns imediat la locul accidentului, dar nu a mai putut face nimic pentru viata prietenului sau.

author avatar
Ionut Zgimbau
205 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger