Mike Tyson și Roy Jones Jr. s-au luptat în această dimineață, la STAPLES Center din Los Angeles, California. După 8 runde spectaculoase, meciul s-a încheiat la egalitate.
„Iron Mike„, la 54 ani, s-a întors în ring și a reușit un meci de excepție, în ciuda vârstei sale. A încercat să-l domine încă de la început pe Roy Jones Jr. (51 ani), însă acesta a rezistat foarte bine pe picioare.
Ce au spus pugiliştii?
„Mă doare totul. Îmi convine egalul. Omul ăsta e atât de puternic! Poate o mai facem o dată”, a declarat la final Roy.
„Cred că am câștigat meciul, dar sunt mulțumit și cu egalul. De ce-l întrebați numai pe el cum se simte, de mine nu vă pasă?”, a spus și Tyson.
Snoop Dogg a comentat meciul Mike Tyson – Roy Jones Jr
Reacțiile lui Snoop Dogg au devenit virale în scurt timp. La începutul meciului dintre Mike Tyson și Roy Jones Jr, Snopp Dogg i-a ironizat pe cei doi veterani. „Parcă sunt doi unchi de-ai mei care se bat la un grătar„, a spus rapperul.
Mike Tyson a dominat lupta, însă arbitrii nu au putut declara un învingător. Iată care au fost punctajele oferite la final: 76-76, 79-73 în favoarea lui Tyson și 80-76 în favoarea lui Roy Jones Jr.