Sfarsitul circului!

Odata cu dezertarea din postul de antrenor al tricolorilor a lui Razvan Lucescu si ungerea lui Victor Piturca in aceasta slujba, presedintele Mircea Sandu a fluierat inceperea desfiintarii circului dirijat de fostul tehnician, care, s-a vazut la spartul targului, a fost mai tot timpul protectorul unor fotbalisti nu prea straluciti, selectati multi dintre ei pe criterii de cumetrie.

Urmarea acestei purtari a fost pierderea unor meciuri si puncte importante in campania de calificare la europenele de la anul. Tanarul selectioner, dornic de a fi ovationat de acarii din Giulesti, a privit mai mult la slanina ceferistului-surogat George Copos, pe care l-a convins sa-l puna in fruntea iubitei formatii de sub Podul Grant. De cum a imbracat tricoul visiniu, Lucescu cel mic si-a adunat jucatorii preferati, pe care-i „rodase” pe la nationala, continuand circul declaratiilor si cautand astfel sa le „ia fata” celor care deplang contraperformanta fotbalului romanesc. L-am vazut dupa ultima partida castigata – in sfarsit! – cu 3-0, plin de sine, gomos, sfatos, de parca sarbatorea victoria la un campionat mondial.

Bine ca a plecat din postul de tehnician, altfel cine stie ce bazaconii mai arunca iubitorilor balonului rotund drept scuza pentru esecurile generate in mare parte de el, mentinand in acest fel si o perpetua stare de nesiguranta! Speram ca sosirea lui Piturca la carma nationalei va aduce un alt climat si performanta in fotbalul nostru si se va sfarsi circul in care spectatorii au vazut in arena artisti anemici, cu talentul uitat prin budoarele unor blondine-dragusine, iar in pauze au ascultat neintrecute consideratii-aberatii. Tot cu ocazia acestei schimbari, va inceta in mod sigur si circaraia declaratiilor si atacurilor duse de cateva trupe de desant, care nu trag cu tunul, dar trag destule foloase de tot soiul. Apropo de circ, aflu cu tristete ca impunatorul Circ din Bucuresti, durat pe vremea impuscatului, va fi desfiintat si daramat, fiindca un urmas al unui fost proprietar al terenului pe care se afla constructia ar fi castigat in instanta restituirea fostei toloace. Atunci, ma intreb, cum stam cu legea care prevede ca nu se mai acorda decat despagubiri financiare, si nu restituiri in natura?! O capitala fara un circ, unde copiii crescuti pe asfaltul orasului vad prima oara cum arata si se poarta animalele, unde tinerii si chiar batranii merg sa se destinda la spectacole emotionante, nu mai este capitala, ci o masa de indivizi care mai respira anevoie, sufocati fiind de cei care au grija sa le gabjeasca impozitele! Vai!

 

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
143 afisari

1 COMENTARIU

  1. bai hahalera comunistoida care esti,te-a dresat bine vadim cit te-a tinut pe linga el sa-i mozolesti zbirciogul rapciugos,ce treaba ai tu cu puradelul lui lucesca ,pai el e de vina ca a ajuns la nationala fara sa aibe valoare,el e de vina ca habar nu are sa selectioneze fotbalisti adevarati? Nu cocosatule ,de vina sint aia ce l-au pus acolo,nasu sandu si ai lui,si pretenaru tau de sprituri reci nea mitica(puta mica dar priapica);dar in ei nu ai curaj sa scuipi ,ca e cum te-ai pisa in contra vintului.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger