Cauta

Selecționerul Belgiei laudă România!

Selecționerul Belgiei laudă România! Se tem de noi?

Selecționerul Belgiei laudă România!

Domenico Tedesco, în vârstă de 38 de ani, selecționerul Belgiei, a discutat despre meciul de sâmbătă seara de la ora 22:00 contra României.

Italianul a explicat de ce consideră că „tricolorii” sunt un adversar dificil de învins.

România a învins Ucraina cu 3-0, iar Belgia a pierdut cu Slovacia 0-1 în prima rundă din grupa E. Urmează meciul dintre Belgia și România la Koln, unde „dracii roșii” trebuie să câștige pentru a-și reveni după debutul nesatisfăcător.

Conferința de presă a selecționerului Domenico Tedesco

În conferința de presă premergătoare partidei, Tedesco a menționat câțiva jucători români care l-au impresionat și a vorbit laudativ despre echipa pregătită de Edward Iordănescu.

Tedesco a declarat că România este dificil de învins datorită capacității lor de a suferi și de a se apăra eficient. „Au primit doar 5 goluri în preliminarii. Deloc multe!”

„Principalele motive pentru invincibilitatea lor sunt capacitatea de a suferi ca echipă, de a se apăra jos și de a juca multe mingi lungi. Sunt buni la câștigarea mingii a doua și scad riscul de a primi goluri. De asemenea, pot fi periculoși la fazele fixe, Stanciu având execuții bune. Sunt mereu gata să înscrie 1-2 goluri, ceea ce este suficient, pentru că primesc puține goluri,” a afirmat Tedesco.

Tedesco despre jucătorii României

România este o echipă bună. Cei care nu o cunoșteau până acum s-au convins. Ați văzut că nu este ușor să învingi Ucraina cu 3-0. Am văzut 8 meciuri ale României și nu au pierdut deloc în calificări. Au învins Elveția acasă, într-un meci în care ambele echipe au vrut victoria. Elveția a dat totul, dar nu a putut câștiga.”

Tedesco a subliniat respectul pentru România, dar a menționat că nu se teme de nicio echipă: „Frica ar fi un semn negativ. Avem mare respect pentru România, cu care vom juca mâine. Au jucători buni precum Stanciu, Drăguș și Man. Dar toate echipele de aici sunt dintr-un motiv.”

Evaluarea meciului cu Slovacia

Tedesco nu este alarmat de înfrângerea de la debut, 0-1 cu Slovacia. El a reiterat că echipa sa a jucat bine: „Primul meci nu a schimbat multe. Am analizat meciul și am rămas cu impresii bune. Am reurmărit meciul de câteva ori și sunt convins că am jucat bine. Dacă am fi înscris în prima parte, mai ales că am avut două ocazii mari în primele 5 minute, totul ar fi fost mai ușor.”

Ultimele stiri

  • Start de sezon pentru pârtiile din România. Unde se poate schia și cât costă skipass-urile
  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Exit mobile version