Moartea lui Diego Armando Maradona pare învăluită în mister.
Matias Morla, avocatul și prietenul lui Diego Armando Maradona, a lansat acuzații grave la adresa personalului medical care trebuia să-l îngrijească pe fostul mare fotbalist, la mai puțin de 24 de ore după ce „El Pibe D’Oro” a decedat.
Reprezentantul lui Maradona susţine că a fost vorba despre o neglijență a personalului medical și despre timpul lung de așteptarea până la sosirea ambulanței, anunțând că va cere investigații suplimentare.
„Este inexplicabil că, timp de 12 ore, prietenul meu nu a avut parte de atenția și controlul personalului medical. Ambulanței i-a luat mai mult de jumătate de o oră să ajungă.
Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea și voi cere ca aceste consecințe să fie investigate până la capăt. După cum mi-a spus Diego: ‘Tu ești soldatul meu, acționează fără milă‘”, a scris Morla.
Autopsia a relevat că Maradona a murit în somn
Probabil cel mai mare fotbalist din toate timpurile a murit miercuri, la ora locală 12:00, la vârsta de 60 de ani, din primele informații oferite de legiști fiind vorba de un deces în somn. Cauza preliminară a morții este „insuficienţă cardiacă acută, care la un pacient cu cadiomiopatie dilatată, insuficienţă cardiacă cronică congestivă a cauzat un edem pulmonar acut.
Masajul cardiac a fost fără rezultat
Miercuri, psihologul şi psihiatrul lui Maradona s-au dus în camera fostului jucător după ce acesta nu a ieşit dimineaţa, constatând că Maradona, despre care se credea că doarme, nu arăta semne vitale.
El nu a putut fi resuscitat prin masajul cardiac efectuat de asistenta medicală şi de doctorul său. Decesul s-a produs miercuri, în jurul orei locale 12.00, în locuinţa fostului jucător din Buenos Aires.
Procurorul general din San Isidro, John Broyad, a declarat că Diego Maradona a murit din cauze naturale, neexistând semne de violenţă pe corpul său.