Liverpool traversează un început de sezon promițător, dar suporterii echipei au parte de vești neplăcute: întâi Mane, după Klopp, acum vor rămâne fără o altă emblemă. Mohamed Salah și-a luat rămas-bun de la Liverpool după ce a marcat Old Trafford în poarta rivalei Manchester United.
„Acesta va fi ultimul meu sezon aici”, a spus egipteanul.
Salah a înscris ultimul gol al victoriei lui Liverpool împotriva rivalei Manchester United, scor 3-0, iar la finalul derby-ului de pe Old Trafford a anunțat că aceasta a fost ultima sa apariție pe „Teatrul Viselor” în tricoul „cormoranilor”.
Al Ittihad a făcut vara asta o ofertă uriașă pentru transferul lui Salah, însă jucătorul a ales să-și onoreze contractul cu Liverpool. Clubul englez a refuzat deja o ofertă de aproximativ 175 de milioane de euro pentru atacantul de 32 de ani.
În ultimele luni, au circulat numeroase speculații despre o posibilă despărțire între Salah și Liverpool. Seicii din Arabia Saudită erau dispuși să ofere peste 200 de milioane de euro pentru starul egiptean. Totuși, după ce situația s-a liniștit, Salah a exprimat dorința de a câștiga noi trofee alături de Liverpool.
Cu toate acestea, lucrurile ar putea lua o altă turnură vara viitoare. Salah nu are intenția de a-și prelungi contractul cu Liverpool, fiind tentat de o nouă provocare. Seicii din Arabia Saudită sunt deja pregătiți să-i ofere un salariu impresionant.
„Nu vreau să mă gândesc la sezonul viitor. Vreau doar să mă bucur de ultimul meu an la Liverpool și vom vedea ce va urma. Cel mai important este să mă antrenez zilnic și să fiu recunoscător pentru că sunt aici”, a declarat Salah, citat de Mundo Deportivo.
Conform site-urilor de specialitate, valoarea de piață a lui Mohamed Salah este estimată la 50 de milioane de euro. El a semnat cu Liverpool în sezonul 2017/2018 și de atunci a jucat 351 de meciuri pentru echipă, marcând 159 de goluri.
Anul trecut, Liverpool l-a pierdut pe Sadio Mane, care a părăsit Premier League pentru a semna cu Al Nassr din Arabia Saudită. Mulți jucători care au depășit pragul de 30 de ani aleg să-și încheie cariera în regiunea Golfului.
Noua eră la Liverpool
Sezonul trecut, Liverpool a încheiat pe locul 3 în Premier League, iar acum „cormoranii” visează la un nou titlu în această nouă eră. Echipa a rămas fără Jurgen Klopp, fiind preluată de Arne Slot.
„Cormoranii” au început Premier League în forță, cu două victorii din tot atâtea meciuri. În Champions League, Liverpool va avea de înfruntat adversari de calibru precum AC Milan, Lille, Girona, Bologna, PSV, Leipzig, Bayer Leverkusen și Real Madrid.