Cauta

Sa ne cunoastem adversarul. 10 informatii interesante despre Trinidad Tobago!

Nationala de fotbal a Romaniei disputa marti, de la ora 20.45, un meci amical extrem de interesant impotriva selectionatei statului Trinidad Tobago.

1. Porecla echipei este „The Soca Warriors”, Soca fiind un stil de muzica originar din Trinidad Tobago.

2. Selectioner este Hutson Charles (48 de ani), un localnic poreclit „Baba” si care a evoluat timp de 15 ani pentru Defence Force. Charles a castigat cu Trinidad Tobago, ca jucator, Cupa Caraibelor in 1992 si in 1994, la ultima editie marcand doua goluri in finala. S-a apelat la varianta Hutson Charles, dupa ce Francisco Maturana si Otto Pfister nu au dat randamentul scontat, in ciuda salariilor exorbitante.

3. Vedetele echipei deplasate la Bucuresti sunt Justin Hoyte (Middlesbrough, fost la Arsenal), Densill Theobald (91 de selectii, 2 goluri) si Cornell Glen (64 selectii, 23 goluri, jucator care a evoluat timp de sase ani in SUA, la cel mai inalt nivel). Lipseste marea vedeta, Kenwyne Jones, de la Stoke City, dar si Lester Peltier (Slovan Bratislava) sau Khaleem Hyland (Genk).

4. Trinidad Tobago a jucat o singura data la Campionatul Mondial, in 2006, in Germania. A reusit un egal istoric, 0-0 cu Suedia, inregistrand si doua infrangeri, 0-2 cu Anglia si 0-2 cu Paraguay.

5. Trinidad Tobago a jucat primul meci oficial in 1934, 3-3 cu Guiana Olandeza. Cea mai mare infrangere, 0-7 cu Mexic (2000), cea mai tare victorie, 11-0 cu Aruba (1989).

6. In ciuda schimbarii de antrenori, Trinidad Tobago are cinci meciuri la rand fara victorie, ultimul succes datand din 11 decembrie 2012, 2-1 cu Republica Dominicana. De atunci, Trinidad Tobago a inregistrat doua egaluri (1-1 cu Martinica si 0-0 cu Belize) si trei infrangeri (0-1 cu Cuba, 0-2 cu Peru si 0-3 cu Peru).

7. Desi pentru Trinidad Tobago au jucat fotbalisti precum Dwight Yorke (Aston Villa, Manchester United) sau Russell Latapy (Glasgow Rangers, FC Porto), cel mai spectaculos jucator a fost Stern John (115 selectii, 70 de goluri). Atacantul de 37 de ani s-a retras in urma cu doi ani din nationala, dar inca mai joaca la Solihull Moors, in Liga a sasea engleza. Stern John a evoluat, de-a lungul timpului, la 15 cluburi diferite, printre care Columbus Crew, Birmingham, Nottingham Forest, Coventry, Southampton sau Sunderland.

8. Dupa meciul cu Romania, Trinidad Tobago va juca impotriva unei echipe cu care ne batem pentru calificarea la Mondialul din 2014, respectiv impotriva selectionatei Estoniei, intr-un meci care va avea loc pe 7 iunie.

9. Victor Piturca, selectionerul Romaniei, a precizat ca a batut palma pentru amicalul cu Trinidad Tobago din lipsa de alte variante. Antrenorul a precizat ca si-ar fi dorit ca echipa noastra sa joace mai multe meciuri de verificare, cu adversari de top precum Anglia, Spania sau Italia, dar ca nu s-a putut rezolva nimic in acest sens, mai ales in conditiile in care Squadra Azzura, cel putin, isi planificase, deja, patru meciuri amicale pentru aceasta perioada.

10. Trinidad Tobago inca detine recordul de cea mai mica tara care a obtinut calificarea la un turneu final de Campionat Mondial. Trinidad Tobago are 5.131 de kilometri patrati si aproximativ 1,4 milioane de locuitori.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version