AcasăRecomandariS-a umplut paharul: Ajaccio renunta si la Mutu!

S-a umplut paharul: Ajaccio renunta si la Mutu!

Presa franceza nu exceleaza in subiecte de tip tabloid, dar atunci cand o face are dezvaluiri cat pentru un sezon intreg. Este cazul cotidianului „L’Equipe”, care a facut public motivul pedepsirii lui Adrian Mutu, in urma cu o luna, cand n-a fost convocat pentru doua meciuri de campionat.

 

Mutu poate reveni in tara din iarna

„Briliantul” ar fi intrecut masura la o petrecere, iar a doua zi n-a mai facut fata rigorilor de la antrenament, drept pentru care antrenorul Fabrizio Ravanelli i-a intocmit un raport pe care l-a inaintat presedintelui Alain Orsoni. Ca sa mascheze scandalul, temutul lider corsican a ordonat livrarea catre presa a informatiei ca Mutu este accidentat, in acelasi timp internationalul roman fiind exclus pe termen nelimitat din lot. Surprinde doar momentul in care „L’Equipe” a ales sa faca dezvaluirea: fix in acelasi timp cu demiterea tehnicianului Ravanelli. Conform sursei citate, din iarna, Adrian Mutu va fi pus pe liber de Ajaccio, o masura de care poate profita Dinamo, club care doreste sa-l transfere pe pitestean.

In alta ordine de idei, ieri, Orsoni a anuntat despartirea de Ravanelli, decizie luata dupa infrangerea inregistrata de formatia corsicana in meciul cu Valenciennes, scor 1-3: „Am decis sa punem capat colaborarii cu Fabrizio Ravanelli si Giampiero Ventrone (n.n. – antrenorul secund). Nu a fost o decizie usor de luat, pentru ca, din punct de vedere uman, i-am apreciat mult pe cei doi. De cand sunt presedinte, nu am vazut niciodata un staff care munceasca atat de mult. Au pus mult suflet. Totusi, responsabilitatea mea de presedinte m-a determinat sa iau o decizie in interesul clubului. Nu spun ca aceasta solutie este cea buna, viitorul ne va arata cum a fost, dar trebuia sa facem ceva”.

AC Ajaccio ocupa in prezent locul 19 in clasamentul campionatului francez, cu doar sapte puncte dupa 12 etape disputate.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
1.024 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger