AcasăSPORTS-a terminat cu Al Ittihad!

S-a terminat cu Al Ittihad!

Victor Piturca ramane selectionerul Romaniei si dupa „dubla” cu Ungaria si Finlanda, din preliminariile Euro 2016.

Victor Piturca jura ca nu mai negociaza cu Al Ittihad

Despre un eventual „transfer” la Al Ittihad nici nu mai poate fi vorba, sustine chiar Piturca. „Trebuie sa va uitati foarte bine unde apar astfel de informatii si de unde le preluati. Data trecuta am spus foarte clar ca urma sa discut dupa meciul din Grecia. Acum, nu am mai discutat cu nimeni, nu mai urmeaza sa discut cu nimeni. Eu am vazut ca presa araba a preluat informatiile din ziarele romanesti. Capitolul plecarea mea de la echipa nationala niciodata nu va fi inchis. Cred ca pentru niciun antrenor din lumea asta nu e un subiect inchis. Tot timpul poate sa apara ceva fantastic si orice antrenor poate sa plece in alta parte. Daca ar mai fi fost ceva, as fi spus, nu mi-e rusine, dar trebuie sa incetam cu chestia asta, fiindca s-a terminat”, a declarat Piturca, ieri, intr-o conferinta de presa.
La inceputul lunii septembrie, conducerea clubului Al-Ittihad a negociat cu Victor Piturca, dar selectionerul echipei nationale nu a putut rupe contractul cu Federatia Romana de Fotbal.

 

author avatar
Laurentiu Teodorescu
112 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger