Cauta

Ronaldo, din nou pe Bernabeu? Realul ar fi făcut deja oferta

Cristiano Ronaldo ar putea îmbrăca din nou tricoul lui Real Madrid în 2024. La cei 39 de ani, CR7 este așteptat să se întoarcă pe Bernabeu, dar, spre dezamăgirea fanilor, este vorba doar despre o singură partidă.

Cu toate că nu mai au speranțe că Ronaldo s-ar putea întoarce vreodată, suporterii madrileni sunt în extaz, deoarece au șansa să-l mai vadă jucând o dată pe Cristiano în celebrul tricou alb în care a făcut istorie.

Ronaldo a marcat 450 de goluri pentru Real, în totalul de 438 de apariții. A câștigat de 4 ori cu Madridul Champions League, de 3 ori Supercupa Europei și de 3 ori Campionatul Mondial al cluburilor. Pe plan intern a ajutat echipa să câștige de 2 ori titlul de campioană în La Liga și 2 cupe. Aceste statistici fabuloase îl fac pe Ronaldo unul dintre cele mai importante personaje din istoria clubului, ceea ce explică de ce fanii Madridului îl adoră.

Se aude că Realul le-ar fi propus deja arabilor de la Al-Nassr să joace un meci amical, cu ocazia redeschiderii stadionului Bernabeu.

Partea cea mai interesantă este că dacă cele două echipe vor ajunge la o înțelegere, nu va fi un meci ca obișnuit. Ronaldo ar urma să joace o repriză pentru Al-Nassr, actuala sa echipă, și o repriză pentru Real, ceea ce ar fi un spectacol total.

Toți fanii fotbalului, fie ei și din tabăra lui Messi, ar fi încântați să-l vadă pe Cristiano Ronaldo purtând pentru ultima dată tricoul cu numărul 7 al Realului.

Ultimele stiri

  • Ciucă despre candidatura la prezidențiale: „Vedem după locale”
  • Creștere a cazurilor de rujeolă în Europa
  • Weekendul porților deschise la Spitalul de Stomatologie construit de Sectorul 4
  • Poza Zilei
  • Toyota vrea să creeze maşina supremă cu inteligenţă artificială
  • Polonia susține ca spionii cibernetici ruși au făcut ravagii
  • Horoscop 9 mai 2024 – Astăzi veți avea o mare capacitate de a reflecta și de a gândi
  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • Exit mobile version