AcasăSPORTRomanii au dezamagit la Superkombat Ploiesti

Romanii au dezamagit la Superkombat Ploiesti

Bogdan Stoica si Amansio Paraschiv, luptatorii romani implicati in cele mai importante meciuri de la Superkombat Ploiesti, au inregistrat rezultate nefavorabile.

Aflat la primul meci oficial dupa ce a pierdut centura de campion mondial la categoria cruiser, in versiunea Superkombat, Bogdan Stoica a aratat, impotriva spaniolului Jorge Loren, ca inca nu a trecut peste infrangerea suferita in fata bielorusului Igor Bugaenko anul trecut, la Galati.

Stoica a fost pus la podea inca din prima repriza, cu o lovitura de genunchi la ficat, si nu a reusit sa-si revina, luptatorul spaniol controland clar disputa. Loren, mult mai experimentat, a simtit punctul nevralgic al lui Stoica si a punctat clar si in urmatoarele doua reprize, cu lovituri la ficat.

In cele din urma confruntarea s-a incheiat la decizie, spaniolul obtinand o victorie clara, 30-26. La aproape 30 de ani, Loren a obtinut, deja, a 72-a victorie din cariera, ibericul avand in palmares inclusiv infrangeri stranse suferite in fata unor adversari renumiti precum Mirko Filipovic sau Tyrone Spong.

Bogdan Stoica sufera a doua infrangere la rand, iar luptatorul roman (38 de victorii din 43 de meciuri) trece prin cel mai dificil moment din cariera.

In main-event-ul galei, Amansio Paraschiv l-a infruntat pe surinamezul Cedric Manhoef, nepotul legendarului Malvin Manhoef, intr-un meci contand pentru titlul de campion mondial Superkombat New Heroes la categoria -71 de kilograme.

Luptatorul roman a inceput meciul tare si l-a pus la respect pe Manhoef, in prima repriza, dar a terminat rapid benzina si a pierdut urmatoarele doua runde. In cele din urma, arbitrii-judecatori au dat o decizie la egalitate dar, chiar si asa, Manhoef ramane in posesia centurii de campion.

Onoarea romanilor a fost salvata, sambata seara, de Ionut Pitbull Atodiresei, care l-a batut, la decizie, pe grecul Exakoustidis, si de Cristian Ristea, care l-a facut knock-out, in repriza a treia, pe mult mai experimentatul luptator italian Romano Romasco.

author avatar
Cristi Ionita
476 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger