Cauta

Real Madrid și NASA, parteneriat surpriză

“Galacticii” sunt pe cale să cucerească la propriu cosmosul. Nu, nici Vinicius nici Mbappe nu vor pleca în spațiu, însă NASA are nevoie de cosmonauți la fel de pregătiți ca ei.

Astfel, americanii s-au dus direct la sursă. A reușit de-a lungul anilor să mențină în formă fotbaliști care au fost mereu în topul celor mai buni din lume, de ce nu ar reuși același lucru și la NASA?

Acum, scopul nu mai este Champions League, ci aselenizarea.

Antonio Pintus, celebrul preparator fizic al celor de la Real Madrid, a fost cooptat în programul spațial american Artemis, care își propune să trimită oameni pe lună, pentru prima dată după presupusa vizită realizată în 1972.

Menirea lui Pintus este, evident, pregătirea fizică a astronauților pentru viitoarele misiuni lunare, care necesită o stare fizică perfectă.

Experiența lui în antrenarea unora dintre cei mai buni fotbaliști din lume este considerată esențială pentru dezvoltarea unor protocoale de antrenament adaptate rigorilor extreme ale mediului spațial.

Prin această colaborare, NASA și Real Madrid demonstrează că știința sportului poate fi un aliat de încredere în cucerirea noilor frontiere ale explorării spațiului.

Această inițiativă subliniază interconexiunea dintre performanța fizică și mentală, atât în sport, cât și în astronautică, și deschide perspective noi pentru viitoarele misiuni spațiale cu echipaj uman.

Ultimele stiri

  • TOP 3 țări unde sunt schimbați cel mai des antrenorii
  • Banii miliardarilor din Anglia domină toată Europa!
  • Comunicat de presă S.C. OCEAN FISH S.R.L.
  • Problema impozitării bogaților. ”Loialitatea mea este față de banii mei”
  • Dronele, noile jucării ale Ursulei von der Leyen. UE apelează la tehnologia ucraineană
  • Breaking News. DECIZIE ÎN PREMIERĂ! ÎCCJ a suspendat pedeapsa fostului șef CNAS Lucian Duță
  • Creierul și intestinul: cum microbiomul influențează dispoziția și memoria
  • ANOSR anunţă proteste, în toată ţara, în 29 septembrie, faţă de măsurile de austeritate luate în Educaţie
  • Europa, prinsă între Kremlinul revizionist și Casa Albă indiferentă
  • Franța sucită
  • Exit mobile version