AcasăRecomandariRazboi in Golf: Piti si Reghe au declansat Jihadul!

Razboi in Golf: Piti si Reghe au declansat Jihadul!

Chiar daca s-a disputat intr-un campionat departe de a fi luat ca reper, meciul dintre Al Ittihad si Al Hilal a semanat, cel putin la nivel organizatoric, cu o finala de cupa europeana!

Un stadion arhiplin si o spectaculoasa coregrafie pregatita de gazde, de asta au avut parte zecile de mii de arabi care au umplut pana la refuz arena din Jeddah. Echipa favorita, Al Ittihad, nu s-a facut de ras in fata mult mai titratei rivale Al Hilal, dar nici n-a putut scoate mai mult de o remiza, scor 0-0. Imediat dupa terminarea partidei, presa sportiva si microbistii s-au grabit sa comenteze nu atat jocul, cat momentul cand Piturca i-a intors spatele lui Reghecampf, la final. Pe scurt, fostul antrenor al Stelei a mers sa dea mana cu tehnicianul lui Al Ittihad, insa Piti l-a sfidat, lasandu-l cu bratul intins, spre stupefactia celor din jur. „Am facut un gest de om normal, cand doi antrenori romani se intalnesc intr-un campionat strain. Am fost indemnat de toata lumea sa merg si sa-l salut pe acest individ, nu pot sa-i mai pronunt numele, nu merita. De sotia mea, de Gigi Becali, care mi-a transmis sa fac acest gest, de toti colaboratorii mei si, sincer, nu regret. Mi-am dat seama ca acest individ este un om extrem de rau si lipsit de caracter. Dar la ce te poti astepta de la cineva care nu-si recunoaste nici propriul copil…”, a reactionat Reghecampf.
La randul sau, fostul selectioner al echipei nationale a preferat sa ignore subiectul, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Apropiatii acestuia sunt convinsi ca Piturca nu a iertat familia Reghecampf – Prodan pentru derapajele verbale avute pana nu demult la adresa sa. Printre multe altele, Reghe s-a laudat nu o data ca „pot sa-i dau lectii lui Piturca. El n-a calificat nicio echipa de club in cupele europene, n-a trecut de tururile preliminare. Eu pot sa fiu si selectioner, si antrenor la Steaua in acelasi timp. Cativa jucatori din echipa mea nu vor sa mai mearga la lot atat timp cat Piturca este selectioner”. De altfel, ultima data cand s-a referit la „dusmanul” sau, Victor Piturca a decretat: „Cu Laurentiu Reghecampf, din momentul in care a spus anumite vorbe despre mine, niciodata nu voi mai avea un dialog!”. In urma rezultatului de luni seara, Al Ittihad ramane pe locul 4 in clasament, cu 22 de puncte, cinci peste Al Hilal.

Radoi, liber sa revina la Steaua

Pentru Mirel Radoi, ajuns la 33 de ani, perioada araba pare sa se apropie de sfarsit. Dupa ce a fost fluierat de un stadion intreg la ultimul meci de campionat, iar antrenorul Cosmin Olaroiu i-a criticat prestatia, ex-stelistul va fi pus pe liber de conducerea clubului Al Ahli. Ieri, presa din Golf a scris ca Radoi se intoarce in Romania iarna aceasta, 2015 urmand a nu-l mai regasi in postura de fotbalist al gruparii Al Ahli. Cel mai probabil, acesta se va intoarce la formatia nasului Gigi Becali, fie pentru a-si incheia cariera de jucator, fie intr-un post administrativ.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
309 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger