„S-a terminat cu distractia la AJ Ajaccio!”, este anuntul noului antrenor, italianul Fabrizio Ravanelli, fosta glorie a echipelor Juventus Torino si Lazio Roma.
Abia instalat pe banca tehnica a corsicanilor, Ravanelli vrea sa demonstreze ca patronul Alain Orsoni nu s-a grabit atunci cand i-a acordat incredere. Primele cuvinte ale italianului l-au vizat pe Adrian Mutu, despre care „La pena bianca” a afirmat: „Trebuie sa vedem ce vom face cu conditia lui fizica, are, totusi, 34 de ani”. Ca sa transmita si un mesaj de pace, Ravanelli l-a laudat pe „Briliant”: „Stiu ca este un jucator foarte talentat, care a avut un sezon bun, cu 11 goluri marcate. Sper sa fie in mare forma si in toamna si sa ramana acelasi om de baza la Ajaccio”. Fabrizio Ravanelli se afla la prima experienta ca antrenor principal; pana acum, a mai lucrat ca „secund” al lui Marcello Lippi, la Juventus, si al lui Antonio Conte, la Siena.
Obiectivul stabilit de conducerea clubului corsican este salvarea de la retrogradare, insa Ravanelli le-a dezvaluit jurnalistilor ca el viseaza la o calificare in Europa League prin intermediul Cupei Frantei.