Cauta

Răsturnare de situație în cazul Xavi. Rămâne antrenor la Barcelona?

Răsturnare totală de situație! Parcă ieri Xavi și Barcelona își anunțau dramatic despărțirea, dar acum iubirea nu mai pare fi atât de…interzisă.

Legenda Barcelonei a anunțat că va demisiona din funcția de antrenor, pentru binele echipei, la sfârșitul lunii ianuarie, în urma unei înfrângeri devastatoare din La Liga, când catalanii au pierdut cu 5-3 în fața celor de la Villareal.

Teoretic, Joan Laporta ar fi nevoit să caute un antrenor până la 30 iunie. Hansi Flick și Thomas Tuchel sunt două posibile nume care ar putea veni pe banca Barcelonei.

S-au făcut deja demersuri pentru aducerea unui nou antrenor. Directorul sportiv, Deco, ar fi purtat deja discuții cu antrenori în acest sens, relatează SPORT.

Cu toate astea, într-o săptămână se pot schimba multe. Între timp, Barca s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor pentru prima dată în ultimii 4 ani.

Calificarea a reaprins flacăra speranței pentru Barcelona. În următoarea fază a competiției, catalanii o vor înâlni pe Paris Saint Germain, “una dintre cele mai slabe adversare posibile”, după cum a spus Xavi.

Vicepreședintele Rafa Yuste a spus direct că vrea ca Xavi să rămână după ce Barca a eliminat-o pe Napoli în optimile de finală. El este încrezător că pot avea parte de o victorie în fața granzilor din Ligue 1.

În plus, speranța că pot ajunge în finală a crescut după victoria categorică cu 3-0 de duminică, împotriva lui Atletico Madrid.

Una peste alta, Barcelona a decis: nu se va mai vorbi despre înlocuirea lui Xavi până când nu văd rezultatele din Champions League.

Ultimele stiri

  • Fermierii din Vrancea au ajuns la disperare. Bieţii oameni au crezut că rachetele anti-grindină alungă ploaia şi le-au atacat cu pietre! (VIDEO)
  • Medicii de la Spitalul Foișor au făcut anunţul despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Fanii actorului, fără reacţie!
  • Mugur Isărescu încasează o pensie uriaşă de la statul român. La aceşti bani se adaugă salariul incredibil şi indemnizaţia de la Academia Română
  • Se schimbă buletinele, în România! Modificări la CNP, după punerea în funcțiune a Sistemului Informatic Integrat
  • Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare! Liderului de la Casa Albă i se aduc acuze foarte grave
  • Pensionarii vor întoarce banii cu lopata. Categoria care are dreptul la dublă recalculare. Vezi dacă eşti pe lista lor!
  • Coşul de cumpărături al lui Marcel Ciolacu s-a scumpit mult în doar câteva luni. Cu 100 lei nu te mai desurci!
  • Cu Lamborghini-ul către un nou mandat la şefia CJ Prahova? PSD, atac la Iulian Dumitrescu (FOTO)
  • Horoscop – sâmbătă, 11 mai 2024. Trebuie să gestionaţi mai bine situaţiile stresante!
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Exit mobile version