AcasăSPORTRapid iese din insolventa daca evita retrogradarea

Rapid iese din insolventa daca evita retrogradarea

Rapidul lui Moraru este neinvins in retur

Cu sapte puncte dupa trei etape din retur, Rapidul este tot mai aproape de indeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare.

Rapidul lui Moraru este neinvins in retur

In cazul in care echipa va evolua si din sezonul urmator in Liga 1, patronul Valerii Moraru promite ca va scoate clubul din insolventa. Se urmareste ca, incepand cu 2016, Rapidul sa-si propuna drept obiectiv calificarea in cupele europene!
Noi ne dorim si pot spune ca e posibil sa iesim din insolventa la vara, pana sa inceapa urmatorul sezon. Din punctul de vedere al procedurilor, in momentul de fata suntem peste asteptari. Cu dosarele suntem destul de inaintati, sa vedem cum decurg lucrurile si la termenele urmatoare. Dar ar fi pacat de echipa asta sa nu facem tot posibilul ca sa iesim din insolventa. Avem jucatori valorosi care zic eu ca au demonstrat pana acum si chiar ar fi pacat sa nu ne propunem obiective mai indraznete, precum participarea in cupele europene”, a afirmat Valerii Moraru.

Valerii Moraru

Conform regulamentelor UEFA, un club nu poate participa in cupele europene in perioada in care se afla in insolventa. Dupa 20 de etape, Rapid ocupa locul 15 in clasament si are ca obiectiv salvarea de la retrogradare. In alta ordine de idei, omul de afaceri basarabean admite ca nu se astepta la un asemenea inceput de retur, cu sapte puncte acumulate in primele trei etape: „Eu imi doream sa avem un start bun, dar recunosc ca nu ma asteptam la sapte puncte din noua posibile. Avem echipa buna!”.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
134 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger