Cauta

Radu Drăgușin vorbește despre transferul de 30 de milioane de euro

Genoa cere nu mai puțin de 30 de milioane de euro pentru a-i da drumul lui Radu Drăgușin. Fundașul central face furori atât la echipa de club, cât și la națională. Întrebat în vacanța de Crăciun despre un posibil transfer, românul a declarat că nu se gândește deocamdată la acest aspect.

Deși echipe precum AC Milan, Newcastle si Tottenham se interesează de stopperul român, el susține că se simte foarte bine la „grifoni”.

Este un sentiment frumos să știi că ceea ce faci o faci bine, iar alte echipe remarcă acest lucru, dar pentru mine lucrul acesta nu este personal.

Scopul meu e să mă dezvolt cât mai bine la Genoa și să facem un campionat cât mai bun.

Pentru mine nu e greu să stau cu picioarele pe pământ. Eu sunt obișnuit de mic. Am jucat la juniori la Juventus, apoi m-am dus în Serie A, dar niciodată n-am avut scăpări foarte mari și nu cred că voi ajunge niciodată.

Eu nu am un model, dar pot să spun că am avut ocazia foarte mari de a juca alături de unul dintre cei mai mari jucători din lume la Juventus. Acest lucru cu siguranță mi-a dat niște modele pe care le-am avut în fiecare zi în față și am putut fura ceva de la fiecare.

Asta e firea mea. Eu nu sunt o fire vulcanică. Îmi place să fiu calm și cu picioarele pe pământ. Nu dramatizez”, a declarat internaționalul român.

Potrivit presei italiene, gruparea engleză Tottenham ar fi dispusă să plătească în această iarnă suma cerută de Genoa pentru a-l aduce pe Drăgușin. Problemele pe care englezii le au în apărare transformă dorința de a-l transfera pe român într-o adevărată nevoie, notează presa britanică.

Ultimele stiri

  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Polițiști înjurați și amenințați de mai mulți indivizi, în plină stradă. Imaginile publicate de Sindicatul Europol – VIDEO
  • Ciucă: „Șansa PNL este să aibă candidat la președenție”
  • SUA avertizează că nu acceptă un joc la două capete al Chinei. Ori cu occidentul, ori cu rușii!
  • VIDEO| Putin și Xi își anunță frăția și condamnă Statele Unite
  • Guvernul mai împrumută 1,3 miliarde!
  • Exit mobile version