AcasăSPORTRadu Drăgușin și Răzvan Lucescu, de 10!

Radu Drăgușin și Răzvan Lucescu, de 10!

Primele vești bune vin din Anglia, acolo unde Radu Drăgușin și-a făcut debutul în Premier League. Al 4-lea român care îmbracă tricoul lui Tottenham, după Gică Popescu, Ilie Dumitrescu și Vlad Chiricheș, a fost pe teren la un derby, pe legendara arenă „Old Trafford”.

Primele vești bune vin din Anglia, acolo unde Radu Drăgușin și-a făcut debutul în Premier LeaguePentru prestația sa împotriva lui Manchester United, Radu Drăgușin a primit nota 6,7 din partea specialiștilor de la SofaScore.

În cele 10 minute de joc pe care le-a avut la dispoziție, românul a degajat mingea o dată și a realizat o intercepție. Opt pase simple, corecte din tot atâtea încercări.

Nota acordată lui Radu Drăgușin este aceeași cu cea atribuită stoperului Micky van de Ven, care a jucat până în minutul 88, când a ieșit din teren accidentat. Tot 6,7 au primit și Pierre-Emile Hojbierg și Brennan Johnson. Celălalt stoper al echipei Tottenham, Cristian Romero, a fost notat cu 6,9.

Ne mutăm în Grecia, acolo unde Răzvan Lucescu pare de neoprit sezonul ăsta. PAOK a devenit lider în campioant după ce s-a distrat cu penultima clasată, Pas Giannina. Băieții lui Lucescu au deschis scorul în minutul 29, prin Abdul Baba Rahman, dar spectacolul a venit abia după pauză. Au ajuns rapid la 3-0, datorită golurilor marcate de Soualiho Meite și Stefanos Tzimas. În minutul 66, Daan Rienstra a marcat în propria poartă, stabilind astfel scorul final – 4-0 pentru echipa condusă de Răzvan Lucescu.

PAOK se află pe primul loc în clasament, după 18 etape, având 41 de puncte, la egalitate cu Panathinaikos.

În Turcia, deși a pierdut dramatic, în ultimele minute de joc, echipa lui Marius Șumudică a avut o prestație excelentă în fața liderului din Super Lig, Fenerbahce. Așa cum era de așteptat, oaspeții au dominat jocul, însă elevii lui Șumudică au rezistat eroic până în minutul 81. Dzeko a ratat și un penalty. Tot Dzeko a fost personal la Șumudică, la finalul partidei, pentru a-l felicita pe tehnicianul român. Aceștia s-au îmbrățișat sub privirile zecilor de mii de fani, care scandau numele antrenorului.

Trupa lui Marius Șumudică a fost foarte aproape de a ține piept colosului din Istanbul, însă totul s-a năruit în ultimele minute ale jocului. Kahveci a marcat singurul gol al meciului pe final, iar Gaziantep a ratat la limită șansa de a obține un punct împotriva celei mai bune echipe din acest sezon.

Încă un meci cu emoții mari i-a pus inima la încercare lui „Șumi”, care a început anul cu perfuzii, din cauza problemelor de sănătate.

author avatar
Mihail Ioan
360 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger