Cauta

Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!

Alejandro Garnacho, tânărul atacant argentinian de 20 de ani, s-a aflat din nou în mijlocul unei controverse la Manchester United, după ce a publicat o imagine în care poartă tricoul lui Marcus Rashford din perioada în care acesta a evoluat, sub formă de împrumut, la Aston Villa. Gestul, făcut în vacanță, la Ibiza, a provocat reacții virulente în rândul suporterilor „diavolilor roșii”.

Comentariile fanilor nu au întârziat să apară: „Să porți tricoul unui alt club din Premier League e o lipsă de respect”, „Ți-ai pierdut complet busola”, sau „Pleacă și găsește-ți alt club!” sunt doar câteva dintre reacțiile de pe rețelele sociale.

Această nouă controversă vine într-un moment tensionat pentru Garnacho, care nu se regăsește în planurile antrenorului Ruben Amorim. Jucătorul este nemulțumit de statutul său, după un sezon cu prestații oscilante și multe partide începute de pe bancă. Conflictul cu Amorim s-a accentuat mai ales după finala Europa League, pierdută în fața lui Tottenham, când Garnacho a fost introdus târziu, în minutul 71.

Exclus din lot pentru ultimul meci al sezonului, în victoria cu 2-0 contra lui Aston Villa, Garnacho pare deja cu un picior în afara clubului. Manchester United a respins în iarnă o ofertă de 46 de milioane de euro de la Napoli, cerând în schimb 81. Acum, oficialii clubului sunt dispuși să accepte o sumă mai mică, doar pentru a încheia socotelile cu jucătorul considerat tot mai problematic.

Cu 11 goluri și 10 pase decisive în 58 de meciuri în acest sezon, Garnacho rămâne o piesă interesantă pe piața transferurilor, dar episodul recent ar putea influența drastic viitorul său pe Old Trafford.

Ultimele stiri

  • Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF
  • Seceta lovește crunt! Două râuri din Arad au secat complet. Primar: „Este totul uscat/ Fermierii foloseau apa la creșterea animalelor, iar acum…”
  • VIDEO. Cumplit! Șapte copii au murit, după ce o școală s-a prăbușit, în India. Bilanțul răniților
  • A semnat! Nicuşor Dan, undă verde pentru primul pachet de măsuri fiscale. Ce spune despre pachetul 2/„Nu sunt chestiuni care să fie dramatice”
  • „Casa Iubirii” sau rușinea televizată care ne face de râs în fiecare seară
  • Bianca-Maria Oană, elevă la Colegiul „Sfântul Sava” și cel mai tânăr paramedic SMURD din România: „Să fii medic înseamnă să lupți pentru viață în fiecare zi” – povestea tinerei selectate în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute/Prognoza ANM pentru luna august
  • Val de reacții internaționale după ce Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul palestinian. Ce spun SUA și Israel
  • Doi români care se întorceau din Grecia, reținuți în Bulgaria pentru tentativă de mituire a unor polițiști de frontieră
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version