AcasăSPORTPortarul lui PSG, jefuit în propria-i casă. Hoții i-au pus cuțitul la...

Portarul lui PSG, jefuit în propria-i casă. Hoții i-au pus cuțitul la gât

După Kevin DeBruyne, și portarul lui PSG a fost jefuit. Din păcate, în cazul lui s-a lăsat cu victime.

Alexandre Letellier și familia sa au fost victimele unui jaf ca-n filme. Hoții au intrat peste sportiv și soția lui, au scos cuțitele și au cerut bunuri de valoare. În casă se aflau și cei doi copii ai cuplului, în vârstă de 6 și 8 ani.

Potrivit RMC Sport, soția lui Letellier a fost lovită la nivelul feței, în timpul spargerii.

În jurul orei 2 noaptea, cei doi au fost treziți de alarmele montate în curtea locuinței lor din Yvelines, de lângă Paris, atunci când hoții au intrat în gradină. Până să apuce să anunțe autoritățile, jefuitorii ajunseseră deja în casă, având asupra lor cuțite.

Cu toate acestea, polițiștii au ajuns la timp pentru a reuși să aresteze 3 dintre cei 4 infractori. Detaliul șocant despre făptașii arestați în acea seară este că unul dintre ei este în vârstă de 21 de ani, iar ceilalți doi sunt minori, având doar 16 ani. Deși sunt doar niște copii, se pare că aceștia au reușit să accidenteze și un polițist dintre cei care încercau să îi rețină. Conform presei franceze, unul dintre oamenii legii s-a ales cu o lovitură serioasă la genunchi.

Poliția a găsit la locul faptei un cuțit, iar bunurile care lipseau din casă au fost găsite asupra principalilor suspecți.

Letellier este portar în lotul lui PSG, dar are concurenți pe Donnaruma și Navas. Francezul a jucat doar de 2 ori pentru campionii Franței, din 2020 încoace, de când a sosit de la Orleans.

author avatar
Mihail Ioan
503 afisari
Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger