AcasăSPORTPolițiștii și militarii, ”unși” cu 1.000 de lei la salariu, fix înainte...

Polițiștii și militarii, ”unși” cu 1.000 de lei la salariu, fix înainte de alegeri

Angajații MAI, ”mituiți electoral” de Guvern

După ce le-au dat cu flit polițiștilor și militarilor, în ciuda protestelor repetate ale sindicaliștilor din MAI, Guvernul a decis brusc, în plină austeritate, să le dea câte o mie de lei în plus la salariu. Momentul în care aceștia își vor primi lefurile mărite va pica fix cu mai puțin de o lună până la alegerile din iunie, conturând ditamai mita electorală, dar legalizată. Polițiștii spun că majorarea nu este suficientă și că Guvernul trebuie să le mai dea încă 1.000 de lei pentru a se intra în normalitate.

sursa foto FacebookPoliția Română

După ce i-au ținut un an de zile cu inflație extremă pe salarii de mizerie, guvernanții s-au hotărât, brusc, să rezolve problema polițiștilor și militarilor. Culmea este că decizia de majorare a salariului de grad, care aduce o medie de o mie de lei în plus la venituri, face ca banii să intre în buzunarul polițiștilor și militarilor fix înainte de alegeri, pentru ca recunoștința să fie încă proaspătă.

Sindicaliștii spun că generozitatea Guvernului în plină austeritate ar avea legătură și cu amenințările repetate ale acestora că nu vor asigura paza secțiilor de votare, deși este puțin probabil ca cineva din Executiv să fi fost impresionat de acest lucru. Cert este că banii sunt destul de mulți, astfel că salariile de grad efectiv se triplează. De exemplu, un comisar șef va primi în plus la salariu o sumă netă de 1.134 lei, un comisar, 1.086 lei, iar un subcomisar, 1.042 lei. Inspectorii și subinspectorii vor primi între 999 lei și 913 lei, iar agenții de Poliție primesc în plus de la 793 lei până la 908 lei.

”De fapt, nu este o creștere salarială, ci o actualizare la salariul minim pe economie aflat în plată. Este un pas mare către normalitate, credem noi. Din 2009 până în 2023, salariul de grad nu a mai crescut deloc. Anul trecut l-au actualizat o dată în ianuarie, iar acum este a doua actualizare. Dacă se va mai modifica salariul minim, la noi nu se va actualiza automat, va fi nevoie de o ordonanță de urgență și de presiuni din partea noastră”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).

Salariile, tot modeste

Cu toată această actualizare, salariile polițiștilor rămân, în continuare, modeste, raportat la celelalte categorii bugetare. Sindicaliștii spun că, începând din mai, un polițist va lua un salariu net de 4.000-4.500 de lei, dacă prinde weekend-uri și ore de noapte. Un agent principal, cu vechime de cel puțin 10 ani, sare de la 4.000 de lei, cât are în prezent, la 5.000-5.500 de lei salariu, susțin sindicaliștii din MAI. Diferența între grade este de 250 de lei pe net.

”Mai avem de recuperat, mai sunt sporurile, mai sunt indemnizațiile. Noi aveam de recuperat 2.000 de lei, dar am recuperat doar jumătate. Mai trebuie actualizată norma de hrană. Acum este 48 de lei pe zi, dar doar pentru cei care mănâncă la popotă, în special soldații, pentru că echivalentul în bani este doar 34 de lei pe zi. Deci polițiștii primesc 1.020 lei pe lună, în loc de 1.440 de lei, cât ar trebui. Noi pierdem lunar 420 de lei din august 2022, vă dați seama ce economie au făcut din banii noștri, că sunt vreo 200.000 de angajați în sistemul de apărare și ordine publică”, ne-a precizat președintele SNPPC, Vasile Zelca.

Furt în formă continuată

Sindicaliștii semnalează că sporurile au ca bază de calcul salariul de bază din decembrie 2018. Între timp, salariul de bază a ajuns în grilă, iar diferența la sporuri este circa 500 de lei pe lună. net. Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă polițiștii este faptul că sunt nevoiți să-și plătească chiria din banii lor și asta pentru că indemnizația pentru chirie a rămas blocată la nivelul lunii decembrie 2009. ”Un agent primește undeva la 480 de lei pentru chirie în mediul urban și 420 lei în mediul rural, în timp ce chiria este 1.000-2.000 de lei. În Otopeni, o garsonieră este 400 de euro pe lună. Noi suntem conștienți că nu o să actualizeze indemnizația pentru chirie la salariul de bază aflat în plată, dar măcar să dea prețul pieței. Vorbim totuși de 25% din personalul MAI care beneficiază de indemnizație de chirie”, a mai afirmat Vasile Zelca, președintele SNPPC.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
40.192 afisari

17 COMENTARII

  1. Vasile Zelca nu suntem obligati sa va platim chiria. Puteti locui si cate 4 intr-o garsoniera. Nu v-a fortat nimeni sa va faceti politisti.

    • Și polițiștii sunt obligați sa te apere pe tine când te amenință careva ? Sau pompierii sunt obligați sa se pună pe ei în pericol sa îți stingă ție casa sa te scoată din flăcări?

  2. Ar trebui să le mai taie din salarii la cîte unii, iar sporurile la bugetari desființate, poate cu exc. sporului de vechime.
    Plus că se pensionează la vîrste fragede și au pensii speciale mai mari decît salariile, care salarii sunt mult mai mari decît în mediul privat, ceea ce e aberant.

    La fiecare alegeri li se acordă acestor ,,speciali,, creșteri salariale.
    Iar militarii plecați in misiuni internaționale primesc și cîte 200 de dolari pe zi.

    Și de ce sunt obligați sclavii din privat să le plătească chiria ,,specialilor,,? Eu, dacă stau în chirie, mi-o plătesc din banii mei.

  3. Cu VRS 697 x coeficientul de ierarhizare oricine poate vedea suma pe care o primește un militar conform gradului. Mai terminați cu imbecilitățile. Toate loazele și repetenții care ar fi vrut și/sau n-au putut ajunge în asemenea domenii au păreri!

    • In completare- daca tot se castiga nemeritat si usor in MAI si MApN de ce nu se inghesuie lumea la cele 2 ministere>? Ce va opreste sa primiti si voi pensii nesimtite sau s-o frecati la rece? Scoala a fost gratuita – la liceele militare , scoli de politie, academii militare- Spuneti ce v-a oprit sa ingrosati randurile politistilor si militarilor? Nu v-a placut regimul cazon? Nu va place sa primiti ordine? Nu prea e bine sa fii punctual si sa te duci pe coclauri, sa pleci de acasa 1-2-3 saptamani la cort? Puneti mana si munciti si apoi sa comentati!

      • @John Doe 22024-03-27 13:38 At 13:38:15
        Uiti ceva
        Eu de la privat te platesc si te tin pe tine de la stat
        Niciodata invers

        • Stimate Domn,Activitatile private nu se pot desfasura,in liniste,dacă Armata nu apară teritoriul Țării. Politia nu iti apara proprietatea privata,comerciala.si deplasarea in sigurantă din punctul A spre punctul B,fara a sari in aer dacă nu ar fii S.R.i..rog ganditi la rece si imi veti da dreptate.o seara buna va doresc.

        • Astea cu „eu te plătesc pe tine ” sunt cele mai proaste argumente. Îți plătești dările la stat nu pe noi .. și noi plătim la stat impozite nu mai vorbiți prostii .. cei care folosiți termenul de STAT sa va referiti la MAI , MAPN , JANDARMERIE DOCTORI etc .. toți la o lalta sunteți niște prosti .. nu stat sa îți explic eu informează te .. și da e invers .. tu nu suni niciodată la poliție ? La salvare ? Nu ți se oferă 24/7 asistenta cu orice fel de problema . Când nu plătiți nimic că vine salvarea nu va plângeți .. cum are fii la plata 900 de lei deplasarea salvării .. cum e in America de exemplu . Dar atunci nu mai scoți ochii cu STAT . Aveți parte și de operații gratuite nu va trimite nimeni facturi acasă .. sunteți imbecili

    • Eugen Stan, poliţistul acuzat de pedofilie, a fost condamnat la 19 ani …

      16 iul. 2020 · Fostul poliţist Eugen Stan a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 6 la 19 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat …

  4. Minciuna ,un subofiter de penitenciare va merge acasa cu 9000 lei din care 1400 sunt ,retineti ,rata la propria casa conform legii ,salariile sunr enorme ,norma de hrana ,echipament inca 1500-1600 tot in cei 9000….deci despre ce vb ,politisti 400 chiria ,minciuna . De ce nu se actualizeaza gradul si pentru pensionarii MAI ..ca nu vor cei in activitate ,se vad doar pe ei.

  5. 7000 ron solda netă, adjutant principal
    1400 ron norma hrană lunară
    7000 ron bani de echipament anual
    1400 ron tichet vacanță anual

    ….nu vorbim de bani de chirie și transport , alte valori.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger