AcasăSPORTPiturca dezvaluie: Sotia lui Mititelu a dat in judecata "U"Craiova!

Piturca dezvaluie: Sotia lui Mititelu a dat in judecata „U”Craiova!

Ileana Mititelu

ntrenorul primei reprezentative de fotbal a Romaniei afirma ca Ileana Mititelu – nevasta finantatorului gruparii Universitatea Craiova – solicita in instanta sa primeasca 10 milioane de euro de la clubul din Banie.

Ileana Mititelu

„Fanii sa nu-si faca niciun fel de iluzii, ca astia doi au premeditat totul, nu-i intereseaza echipa, ei vor doar bani!”, sustine Victor Piturca.

Piturca a bagat-o in razboiul sau cu Mititelu si pe Ileana, sotia finantatorului oltean

Cu toate ca Federatia a anuntat reprimirea formatiei Universitatea Craiova in Liga 2, selectionerul este convins ca Adrian Mititelu nu se va inscrie in campionat: „El poate face o echipa fara niciun fel de problema, dar nu vrea asta. Mititelu si sotia lui cer in instanta 10 milioane de euro de la club, nimeni nu stie asta. Recent, eu am primit doua citatii din partea lui, cum ca am de platit 25 de milioane de euro, in total, drept daune pentru ca am plecat de la Craiova. Personal, chiar vreau ca Mititleu sa fie reprimit in liga a doua, iar FIFA si UEFA sa suspende tot fotbalul romanesc”.

La randul lui, Adrian Mititelu are, deja, creionat primul „11”, iar in acesta se regasesc toate „vedetele” pierdute in vara: Lung jr, fratii Costea, Gaman, Barboianu sau Prepelita. „Antrenor va fi Ilie Balaci”, a completat finantatorul oltenilor.

Contre cu Balaci

Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbalisti din istoria Romaniei

Deranjat ca Ilie Balaci a ales sa-l sprijine pe Adrian Mititelu in demersul sau, Victor Piturca l-a atacat pe fostul mare fotbalist, pe care nu s-a ferit chiar sa-l ameninte: „Vad ca unii fosti jucatori, sevitori de-ai lui Mititelu, isi dau cu parerea. Cand m-am intalnit cu Ilie Balaci, n-a recunoscut nimic. Ii transmit lui Balaci ca, daca mai vorbeste vreodata de mine, o sa vada el ce i se intampla”. In replica, „Minunea Blonda” l-a luat peste picior pe selectioner: „Si ce sa fac eu acum? Sa intru in polemica cu un jucator de cazino? Nu are rost! Din cate stiu eu, Balaci a fost jucator de fotbal, nu de cazino. Pana la urma, ce ar putea sa imi faca mie Victor Piturca? Daca stau sa ma gandesc, poate ori sa-mi sparga rotile de la masina, ori sa ma coopteze in staff-ul tehnic al «nationalei». Eu nu am nicio vina ca Piturca statea pe la portile «Centralului» si nu avea loc in echipa Craiovei Maxima. Il anunt ca am tot dreptul din lume sa vorbesc cand vreau de Universitatea si de «nationala», pentru ca, in timpul carierei de fotbalist, mi-am castigat acest drept”.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
2.254 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger