AcasăSPORTPetrescu a semnat cu Dinamo Moscova, dar a cerut salariul de la...

Petrescu a semnat cu Dinamo Moscova, dar a cerut salariul de la Kuban

Petrescu, alaturi de Soloviov, dupa semnarea contractului

Dan Petrescu a fost cel care, la negocierile cu reprezentantii clubului Dinamo Moscova, a solicitat sa primeasca acelasi salariu pe care il avea la gruparea Kuban Krasnodar.

Petrescu, alaturi de Soloviov, dupa semnarea contractului

Fost general FSB, Ghenadi Soloviov a preluat presedintia gruparii Dinamo Moscova in luna august, prima mutare a acestuia fiind aducerea pe banca tehnica a antrenorului roman Dan Petrescu.

La Kuban, romanul era mereu nemultumit

Potrivit presei ruse, care a realizat un interviu cu inflentul personaj, tratativele cu „Dan The Man” au durat foarte putin, iar romanul a surprins prin doleantele sale. Soloviov spune ca Petrescu nu credea ca va fi ales sa preia echipa, „nici nu se astepta sa-l mai sunam”. La fel de mirati au fost oficialii lui Dinamo cand au discutat problema salariului. „Petrescu nu a avut solicitari speciale, a vrut acelasi salariu pe care il primea la Kuban”, a dezvaluit Soloviov, care a mai precizat ca Dinamo Moscova l-a refuzat pe Valery Gazzaev, „inainte sa demaram negocierile cu Dan Petrescu”. La Kuban Krasnodar, Dan Petrescu avea un contract de doua milioane de euro pe sezon, plus bonusuri de performanta.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
122 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger