AcasăSPORT"Perla" lui Bölöni zace de patru luni in arest

„Perla” lui Bölöni zace de patru luni in arest

Tony se afla in arest de patru luni

Ajuns la 38 de ani, blondul atacant a comis un atac armat in octombrie 2011, impuscand trei oameni intr-o discoteca. De atunci, incatusat, isi asteapta procesul pentru tentativa de omor.

Tony se afla in arest de patru luni

A fost primul tigan din echipa nationala a Frantei, cu mult inainte sa apara Andre-Pierre Gignac, starul lui Marseille. Nascut intr-o familie de nomazi, Tony Vairelles si-a trait copilaria in caravane, parintii sai obtinand cetatenia franceza doar dupa ce fiul lor (cel mai talentat fotbalist dintre cei sase copii) avea sa debuteze in echipa nationala a „cocosului galic”.

Vairelles a fost campion al Frantei cu Olympique Lyon

Se intampla in 1998, cand mama Muriel a luat decizia ca intreg neamul sa se stabileasca in regiunea Lorena, pentru a fi aproape de Tony, baiatul ei ajuns vedeta internationala. Intre ’94 si ’95, Bölöni l-a pregatit pe Vairelles la Nancy; era starul incontestabil al formatiei, pentru care marcase peste 30 de goluri in 100 de partide. Transferat la RC Lens si apoi Olympique Lyon, primul tigan din reprezentativa Frantei avea sa-si treaca in palmares doua titluri de campion nationale (cate unul cu ambele cluburi) si o Cupa a Ligii, inainte de a pleca sa cucereasca Belgia, cu SK Lierse, in 2003.

Si-a razbunat fratii cu arma in mana!

Octombrie 2011 este luna care i-a schimbat cursul vietii lui Tony Vairelles. In noaptea de 22 spre 23, doi dintre fratii sai, Giovan (20 de ani) si Jimmy (30), au provocat un scandal in discoteca din Essey-les-Nancy. Luati la bataie de cei cu care se certasera, cei doi si-au chemat fratii mai mare, iar Tony si Fabrice Vairelles (44 de ani) au sosit inarmati cu pusti, pistoale si sabii. In mai putin de cinci minute, trei dintre agresori au fost identificati si impuscati chiar acolo, in discoteca. Nici una dintre victime nu a decedat, insa fostul mare jucator si toti ceilalti trei frati ai sai n-au scapat fara sa plateasca. Retinuti de politisti, cei patru asteapta intr-o celula sa inceapa procesul. Sunt acuzati de tentativa de omor calificat.

Sotia a avortat, bunica a facut infarct

Autoritatile franceze i-au refuzat patru cereri de eliberare lui Tony Vairelles, considerandu-l un pericol pentru societate. Din spatele gratiilor, fostul elev al lui Bölöni a aflat ca sotia Audrey a avortat imediat dupa arestarea sa, iar la scurt timp a murit bunica din partea mamei, inima batranei nerezistand vestilor legate de nepotii ei. Acum, pentru a face timpul sa treaca mai usor, Tony organizeaza meciuri de fotbal in penitenciar.

author avatar
Laurentiu Teodorescu
193 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger