Cauta

Partea întunecată a tenisului de top: depresii, probleme financiare şi alcool

Ornat parcă de echipamentele strălucitoare ale jucătorilor, distins prin participarea oficialilor de rang înalt și chiar a familiilor regale la turnee și „elevat” de câștigurile și premiile generoase, tenisul a fost considerat îndelung drept un sport fermecător. Dar iluziile se sparg brusc, câteodată.

Partea întunecată a tenisului de top: depresii, probleme financiare şi alcool - Ziarul NationalO pagină de Instagram destinată să fie un soi de debușeu sentimental pentru trăirile puternice ale tenismanilor aruncă fâșii de lumină asupra zonelor întunecate ale „jocului” și a ajuns la nu mai puțin de 13,1 mii de urmăritori. Mai mulţi jucători profesionişti și-au împărtășit aici experiențele de pe teren și din afara lui, iar tensiunile care reies din cele spuse de aceștia duc mai degrabă cu gândul la lupte pe viață și pe moarte, cu trădări, reproșuri, visuri spulberate și alte asemenea.

În spatele rachetei

De la tulburări alimentare și până la depresii produse de accidentări și răni epuizante și până la neajunsurile financiare puternice, jucătorii aflați în lupta pentru obținerea nivelului de elită se confruntă cu nenumărate probleme și lipsuri. Pagina despre care vorbim, intitulată „În spatele rachetei” (Behind the Racquet), este născocirea lui Noah Rubin, jucătorul american în vârstă de 23 de ani care se apropie de topul mondial al celor mai buni 200 de jucători. Partea întunecată a tenisului de top: depresii, probleme financiare şi alcool - Ziarul National Partea întunecată a tenisului de top: depresii, probleme financiare şi alcool - Ziarul NationalAcesta le-a zis reporterilor de la The Daily Telegraph că și-a dorit, prin ideea lui, să „deschidă mințile și ochii oamenilor în așa fel încât să le fie clar ceea ce se întâmplă cu adevărat în tenis”. Pentru cei cărora tânărul le-a părut vreun frustrat din cauza mediocrității sale, Rubin a câștigat Wimbledonul la juniori la vârsta de 18 ani. El susține că depresia este o constantă în acest sport și că ea se însoțește de cele mai multe ori cu „mult alcool și cu abuzul de substanțe fiindcă așa pot cei implicați să facă față tenisului”. Câștigătorul de acum 5 ani de la Wimbledon găsește că principalele cauze pentru depresia despre care vorbește se află solitaritatea specifică jocului individual de tenis, precum și sezoanele de-a dreptul „brutale” care durează 11 luni și care își cer, inevitabil, tributul scump de la corpurile extenuate ale profesioniștilor cu racheta în mâini.

Punctele care fac rău

Acuzatorul detaliază: „Dacă nu ai ajuns încă în top 50, atunci încerci să obții cât mai multe puncte, pentru care ești forțat să joci în prea multe turnee. Și asta e o problemă reală, fiindcă nu faci altceva decât îți cauzezi singur tot mai mult rău. O jucătoare care urmărește pagina este Madison Keys, fostă finalistă a US Open de 24 de ani, și a recunoscut, prin comentarii pe Instagram, că s-a luptat cu o tulburare alimentară în adolescența ei sportivă. „Am avut perioade întregi când trăiam cu 3 batoane de câte 100 de calorii zilnic” pentru a nu lua în greutate. M-am luptat cu asta aproape doi ani, și m-a condus la anumite probleme cu depresia”. „Apoi am rupt complet legăturile cu prietenii și cu mama, temându-mă că s-ar putea îngrijora privind stilul meu de viață”.

Ultimele stiri

  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Cloudflare a picat din nou/S-a raportat o nouă întrerupere, compania investighează problema
  • Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion! Prognoza ANM pe patru săptămâni, până pe 5 ianuarie 2026
  • Cel mai recent sondaj înaintea alegerilor din Capitală. Diferență mică între primele două locuri
  • Cine e femeia cu care s-a căsătorit în secret premierul Bolojan
  • Imagini incredibile! O mașină a zburat ca o rachetă peste un sens giratoriu, în Oradea – VIDEO
  • Accident grav în Capitală: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un motociclist, la intrarea în Pasajul Unirii
  • Moțiune de cenzură AUR
  • Horoscop 5 decembrie 2025 – Astăzi veți găsi o modalitate de a vă îmbunătăți viața familială
  • Ciclonul Cassio lovește Europa: fenomenul meteo ajunge și în România, avertizează ANM
  • Exit mobile version