Cauta

Pandurii lui Grigoras au dat lovitura pe terenul Stelei

Formatia Pandurii Targu Jiu a produs o surpriza uriasa in etapa a saptea a Ligii I la fotbal, trupa lui Grigoras impunandu-se, cu 2-1, pe terenul Stelei.

Pandurii lui Grigoras au dat lovitura pe terenul Stelei - Ziarul NationalObligata sa joace din nou meciul de acasa pe teren neutru, la Ploiesti, Steaua a deschis rapid scorul, prin Rusescu, trupa lui Levy dand senzatie ca poate obtine o victorie la scor, in ciuda oboselii acumulate dupa meciul cu Schalke 04 din Europa League.

Reusita fostului atacant de la Unirea Urziceni a fost un simplu foc de paie, oaspetii intorcand scorul pana la jumatatea primei reprize.

Voiculet a egalat in minutul 9. Mijlocasul celor de la Pandurii a patruns in viteza printre Galamaz si Bourceanu si l-a executat pe Tatarusanu cu un sut pe coltul scurt.

In minutul 19, Latovlevici a blocat cu mana un sut pe care scria gol si a fost eliminat direct, acordandu-se si penalty pentru Pandurii. Pintilii a transformat cu siguranta si a facut 2-1 pentru oaspeti.

Repriza de cosmar a Stelei s-a incheiat in minutul 45, cu accidentarea lui Tatarusanu, care a fost inlocuit dupa ce a calcat stramb, si bara lui Brandan.

Trupa lui Grigoras a facut pasul in spate in repriza a doua si s-a lasat dominata, astfel ca stelistii au inceput sa puna presiune la poarta lui Mingote.

Portarul portughez a blocat sutul lui Cristi Tanase, din minutul 57, si reluarea lui Tatu, din minutul 76, si a fost ocolit de sansa la faza din minutul 64, cand Tatu a trimis pe langa din doi metri.

Finalul partidei a fost unul de infarct. Vranjes, Batin si Lemnaru s-au jucat cu ocaziile la poarta lui Stanca, iar Mingote a intervenit in extremis la suturile lui Nikolic si Gardos.

In minutul 87, Gardos a avut o intrare criminala la Bacila si a fost eliminat direct. Fundasul Stelei i-a rupt piciorul jucatorului de la Pandurii, Bacila fiind transportat de urgenta la spital.

Jocul a fost intrerupt mai multe minute astfel ca partida a fost prelungita cu aproape un sfert de ora. Meciul s-a incheiat in noua contra noua. Grigoras nu mai avea schimbari la dispozitie pentru a-l inlocui pe Bacila, iar Pintilii a fost eliminat si el in prelungiri.

In acest moment, Pandurii urca pe locul al doilea in clasament, cel putin pentru moment, iar Steaua inoata undeva prin zona de mijloc a clasamentului.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version