AcasăSPORTOprisan spune ca un gazon bun pe National Arena inseamna alti 900.000...

Oprisan spune ca un gazon bun pe National Arena inseamna alti 900.000 de euro

Arhitectura National Arena nu permite ventilatia si iluminatul propice cresterii plantelor, astfel ca, pentru a revitaliza gazonul si pentru a-l pastra si folosi într-un ritm normal, beneficiarul va trebui sa mai cheltuie 900.000 de euro, sustine Adrian Oprisan.

Omul de afaceri vrancean, care detine mai multe firme specializate în aplicarea de gazon pe terenuri de sport, a precizat ca principala problema a National Arena „a fost, este si va fi” microclimatul de la nivelul solului. „Avem exemplul terenului din Frankfurt, care este frate geaman al arenei din Bucuresti. Ba chiar al nostru este mai deficitar din acest punct de vedere, al ventilatiei si microclimatului de la nivelul solului. Ei au ajuns la concluzia ca fara acest sistem nu au cum sa aiba un gazon performant, asa ca si-au cumparat unul”, a spus Oprisan.

Potrivit acestuia, „sistemul de microclimat” consta într-o retea de instalatii care sa ajute iarba sa faca fotosinteza. Un astfel de sistem costa între 350.000 si 800.000 de euro, în functie de numarul aparatelor folosite, a declarat Oprisan. „Acestora li se adauga costul unor ventilatoare performante, astfel ca întreg sistemul ajunge sa coste în jur de 900.000 de euro daca vor sa-l cumpere si o suta de mii de euro daca îl închiriaza de undeva. E musai sa dea banii astia, altfel beneficiarul nu poate sa rezolve cum trebuie problema gazonului”, a declarat omul de afaceri. Oprisan a povestit ca, pe langa problema temperaturii foarte ridicate din luna premergatoare meciului Romaniei cu Franta, arhitectura stadionului care nu permite iluminatul natural al gazonului dar si faptul ca acoperisul a fost tinut si închis în aceasta perioada a facut ca gazonul sa se comporte altfel decat se asteptau specialistii.

Vranceanul a precizat ca firma sa, Gama Verde SRL, a fost cooptata într-o asociere cu firma Anconi pentru realizarea suprafetei de joc si a mai multor sisteme care au legatura cu aceasta. Anconi avea calitatea de subcontractant al antreprenorului general al lucrarii al carei beneficiar era Primaria Capitalei, concernul Max Bogl. „Interesul meu în acest contract a fost palmaresul, nu profitul. Va spun sincer ca as fi castigat foarte putin din acest contract. Din pacate, pana în prezent nu am primit niciun ban”, a precizat Oprisan. Acesta afirma ca a luat 118.000 de euro pentru lucrarile pe care si le-a asumat în urma asocierii cu Anconi. Partenerii lui au primit însa „un milion si ceva de lei”, însa atat Anconi cat si Gama Verde au avut de executat operatiuni speciale „care intra în aria de competenta a fiecareia dintre firme”. Din cei 118.000 de euro pe care urma sa-i primeasca de la Max Bogl în cadrul parteneriatului cu Anconi, Gama Verde avea de realizat „substratul suport, drenajul, instalatia de irigatie, suprafata de rulouri si rulourile în sine de adus si de montat”, în timp ce alte operatiuni precum sistemul de încalzire au ramas în sarcina partenerului Anconi.

„Am facut ce stiam noi mai bine, respectiv am pregatit si nivelat substratul de contact. Am ales apoi sa merg cu o firma specializata în gazon, profesionista, si am subcontractat, la randul meu, firma Delta Prati, care face rulouri de gazon si a montat pe stadioane precum San Siro, Verona, Genova, Vicenza sau Udine. Am mers chiar eu în Italia, cu reprezentanti ai Max Bogl, care au vazut ce tehnologie si utilaje folosesc cei de la Delta Prati si si-au dat acordul pentru parteneriat”, a povestit Oprisan. El a spus ca, la randul sau, a respectat toate deadline-urile astfel încat cele 21 de camioane frigorifice ale Delta Prati, încarcate cu rulouri de gazon sa fie gata de montat imediat ce au ajuns în Bucuresti. „Numai transportul a costat enorm, ganditi-va ca un camion frigorific sa vina din Italia la Bucuresti costa peste 2.000 de euro”, a completat Oprisan.

Adrian Oprisan, fratele presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, a precizat ca a venit luni la Bucuresti cu o echipa de specialisti „independenti, neutri”, care sa faca o serie de analize si apoi o expertiza pe care sa i-o prezinte antreprenorului general al lucrarii, Max Bogl, pentru a-l convinge să-i plateasca lucrarea. „Probabil ca vom reusi pe cale amiabila sa recuperam banii. Daca nu, vom încerca orice mijloace”, a spus Oprisan, evitand sa-i ameninte explicit cu procesul pe ceilalti parteneri alaturi de care a fost implicat în constructia National Arena.

author avatar
National
495 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger