Cauta

Oficialii clubului Al Ain: „Vrem inchisoare cu executare pentru Olaroiu!”

Chiar daca a fost condamnat deja de Tribunalul din Abu Dhabi, antrenorul roman Cosmin Olaroiu nu a scapat de problemele pe care le are in Emiratele Arabe Unite.

Cosmin Olaroiu, un antrenor apreciat si deopotriva contestat in fotbalul arab

Seicii care conduc Al Ain vor in continuare sa se razbune pe fostul lor tehnician. Nemultumiti cu pedeapsa dictata de judecatori (trei luni de inchisoare, cu suspendare, si o amenda de 4000 de euro), oficialii clubului Al Ain au facut recurs, anunta Abdullah Harmoudi, avocatul acuzarii: „Da, am inaintat recurs si ne asteptam ca Olaroiu Cosmin sa fie condamnat definitive la inchisoare cu executare si expulzat pentru totdeauna din Emirate”. La randul lui, romanul a facut si el recurs la sentinta Tribunalului din Abu Dhabi.
Reamintim ca intreg scandalul a pornit de la o remarca deplasata facuta de Olaroiu intr-o conferinta de presa. Intrebat daca are de gand sa plateasca despagubirile cerute de Al Ain pentru ca a semnat cu Al Ahli, desi nu era liber de contract, fostul antrenor al Stelei a raspuns: „Da, daca vor folosi banii sa cumpere un echipament nou, ca actualul este cam invechit”.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version