Cauta

Noaptea Sanzienelor

O legenda veche spune ca spre sfarsitul lunii iunie, in ajun de sarbatoarea Sanzienelor, din vazduh apar niste fete frumoase, care ar aduce cu ele pe pamant, tocmai din crucea intunericului, o noapte magica, in faldurile careia orice minune este posibila.

Miracolul acesta, prin puterea lui uimitoare, poate  transforma, sub razele lunii acelei nopti, nazuintele omenesti in izbanda si fericire. Mai devreme cu vreo douazeci de zile de sosirea tulburatoarelor vrajitoare numite Sanziene, vineri, sub lumina magica a reflectoarelor giulestene, unsprezece tineri frumosi si bravi au adus bucuria in sufletele romanilor, izbutind prin daruire si talent sa infranga ambitioasa echipa a Bosniei, in partida retur din cadrul grupei D a preliminariilor CE 2012.

Trebuie sa recunoastem ca ne-a fost teama de acest meci, cunoscand darzenia si forma buna a adversarilor, dar si, mai cu seama, rezultatele nu prea laudabile, chiar dezamagitoare, ale echipei conduse de Razvan Lucescu. Veniti cu gandul la un rezultat egal, oaspetii au luat-o usurel, sperand ca Mutu si compania vor juca lenevos si fara tragere de inima, asa cum, din pacate, ii recomanda si locul codas ocupat in clasamentul grupei. Numai ca baietii nostri au facut cu totul altceva; au pornit toate motoarele, alergand fara odihna, facand un presing permanent, dublandu-se, atacand continuu si frangandu-le astfel elevilor scoliti de Susic orice incercare de succes.

De multi ani n-am mai vazut echipa Romaniei jucand atat de bine, atat de spectaculos, cu daruire extrema. Nu doar ca au marcat trei goluri unul mai frumos ca altul, dar jucatorii nostri si-au creat situatii de a inscrie cat pentru cinci meciuri! Si rasplata pentru daruirea lor a venit imediat, spectatorii creand in tribune o atmosfera fantastica, in care peste zece mii de fani ai nationalei romane si-au sustinut frenetic favoritii. Aceasta traire sarbatoreasca ne-a fost daruita de Mutu, Marica, Rat si coechipierii lor, care au renascut speranta in realizarea miracolului de a merge la Europene.

Rezultatul obtinut ne ispiteste sa credem ca echipa noastra poate ajunge pe locul care-i da dreptul sa dispute cu succes meciul de baraj pentru calificarea la Turneul final. Bucuria unei astfel de reusite ne indeamna sa spunem ca, in vinerea ce a trecut, prin victoria lor superba, baietii nostri au adus pe stadionul din Giulesti miracolul din noaptea Sanzienelor!

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version