AcasăSPORTNeymar, făcut pachet de arabi si expediat in Brazilia!

Neymar, făcut pachet de arabi si expediat in Brazilia!

Fostul star al Barcelonei nu va mai continua la Al-Hilal după expirarea contractului său, în 2025. Potrivit El Nacional, brazilianul intenționează să se întoarcă la primul său club, Santos.

Neymar a semnat cu Al-Hilal vara trecută, părăsind Paris Saint-Germain pentru suma uriașă de 109 milioane de dolari.

El a avut parte de o primire spectaculoasă în Arabia Saudită. Mult mai spectaculoasă decât toate cele 5 apariții ale sale în tricoul noii echipe. Mijlocașul Brazilian nu a reușit să joace mai mult, din cauza unei accidentări suferite în octombrie, pe când era la echipa națională.

Starul din Brazilia și-a rupt atunci ligamentele încrucișate anterioare și meniscul, în timpul unei înfrângeri din preliminariile Cupei Mondiale cu scorul de 2-0 în fața Uruguayului, luându-și astfel adio de la restul sezonului.

Toată lumea se așteaptă ca jucătorul de 32 de ani să revină pe teren în august și să o ia de la capăt în Orientul Mijlociu.

Cu toate acestea, potrivit El Nacional, Neymar a decis deja să părăsească Arabia Saudită, la expirarea contractului său de doi ani, și să se întoarcă la locul unde a început totul, la vârsta de 11 ani.

Evident, însă, pentru a se reîntoarce la prima iubire, Santos, Neymar ar trebui să-și reducă drastic salariul actual.

În 2023, el a ocupat locul trei pe lista Forbes a celor mai bine plătiți jucători de fotbal din lume, cu câștiguri de 80 de milioane de dolari. Aceste sume sunt inaccesibile pentru cele mai mari cluburi europene – cu atât mai puțin pentru cele din țara sa natală.

author avatar
Mihail Ioan
9.426 afisari

5 COMENTARII

  1. Un păcălici al fotbalului, cre se crede continuator al unor ” zei” ca: Tostao, Zico, Socrate, Djalma Santos…vedeți n- am zis Pele, pentru ca , pentru mine cei doi cam semănau în pomanageala.

  2. Ce aveti cu Neymar? Ce tot il comparati cu Pele, Tostao sau Zico? Omul isi vede interesul ca toti ceilalti! A si spus in documentar ca pe el nu il intereseaza ce spun unii si altii. A jucat cum a stiu el mai bine si cum a stiut mai bine. A castigat cu Brazioia Olimpicele si Co federation Cuo si omul este multumit! S-a umplut si de bani! Credeti voi ca il doare pe el la papuci deapre parerile noastre? Omul e blindat de bani si foarte iubit de multi. A jucat si fotbal cum poate multi nu vor juca de aceea este inca cel mai scump transfer facut vreodata!

    • Anonime, dacă ipochimenul nu i-ar fi avut înaintași pe cei pe care-i ignori, n-ar fi făcut banii pentru care-l invidiezi. Vezi alții poate mai înzestrați. Mai documenteaza- te.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger