Cauta

Nervi la Roland Garros

Momentele controversate la cel de-al doilea turneu de  Grand Slam al anului: Dominic Thiem, scos din sala principala de presa pentru a-i lasa locul Serenei Williams.

 

Organizatorii aiuriti au provocat scene penibile

O situatie care l-a scandalizat pe tenismanul austriac –   la cateva minute dupa ce a fost invinsa in turul trei al competitiei de Sofia Kenin, Serena Williams s-a prezentat pentru a sustine conferinta de presa. Ea a vrut sa se adreseze imediat jurnalistilor, dar principala sala de presa era ocupata de Dominic Thiem. “Bagati-ma in alta sala, mai mica, dar acum”, a cerut americanca. Numai ca si alte sali erau ocupate, fapt care a iritat-o pe Serena care a inceput sa urce scarile pentru a iesi din centrul media, insa a fost oprita de un reprezentant WTA. “Este foarte nepoliticos”, a reactionat Williams, dupa care organizatorii s-au hotarat sa-l scoata in viteza pe Thiem si pe jurnalisti de la propria conferinta de presa si sa ii mute intr-o alta incapere. In momentul in care a iesit din sala, Thiem a vazut-o pe Serena si a inteles rapid motivul pentru care a fost evacuat si i-a spus revoltat unui reprezentant ATP: “Nu inteleg, pe bune. Ce naiba? Este o gluma. Trebuie sa parasesc camera pentru ca vine ea. Plec si eu atunci. Nu vreau sa raman aici. Si eu fac ce vreau”. Sportivul a plecat fara sa raspunda intrebarilor presei austriece. Thiem s-a calificat in optimi pe tabloul masculin de simplu, trecand in turul trei de uruguayanul Pablo Cuevas.  Naomi Osaka, numarul unu mondial si castigatoarea ultimelor doua turnee de Mare Slem, a fost  la randul sau eliminata in turul al treilea, fiind invinsa in doua seturi de Katerina Siniakova din Cehia. Calificata in optima, Simona Halep o va intalni astazi pe poloneza Iga Swiatek. Cele doua jucatoare nu s-au intalnit niciodata in circuitul WTA.

Ultimele stiri

  • Horoscop 17 septembrie 2025 – Găsiți proporția corectă
  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • Exit mobile version