Cauta

Mutu se intoarce la Dinamo!

Mutu se intoarce la Dinamo! - Ziarul National

Dupa ce o vara intreaga s-a vorbit despre demararea proiectului “New Dinamo”, esuat in cateva luni, in Stefan cel Mare se fac acum planuri legate de iarna lui 2013: Adrian Mutu si Cristi Borcea sunt marile noutati pentru anul care vine!

Mutu se intoarce la Dinamo! - Ziarul National
Cristi Borcea, dinamovist all-inclusive
Mutu se intoarce la Dinamo! - Ziarul National
Adrian Mutu la Dinamo ar fi cel mai tare transfer al ultimilor ani

Convins ca singura performanta cu alde Mansaly, Thomas, Ndaw ori Diakhate ar fi evitarea retrogradarii, Ionut Negoita este pregatit sa ceara ajutor adevaratilor dinamovisti. Revenirea acasa a lui Adrian Mutu este nu doar posibila, ci si cat se poate de probabila, daca e sa ne incredem in ultima promisiune a “Briliantului”: “Vreau sa ma intorc in Romania si sa incep un proiect la Dinamo, pentru care imi doresc sa mai joc un an si jumatate. I-am promis lui Cristi Borcea ca  revin daca se intoarce si el. Da, este posibil sa vina si Borcea alaturi de mine la Dinamo!”. Adrian Mutu viseaza la o retragere glorioasa din fotbal, cu un nou titlu de campion cucerit alaturi de formatia “alb-rosie”; pana atunci, obiectivul este construirea unei echipe capabile sa-i dea o replica pe masura “invincibilei” Steaua: “Sunt la sfarsit de cariera si vreau sa ajut Dinamo ca jucator, sa facem o trupa care sa se bata la titlu si care sa faca performanta in cupele europene. Din ce stiu, media salariala la Dinamo e de 5-6000 de euro pe luna, bani pe care eu ii cistig la Ajaccio intr-o saptamana. Dar eu nu ma intorc pentru bani, eu vin ca sa detronam Steaua, acesta este obiectivul”.

Nu se teme de reactia fanilor

Intrat nu o data in vizorul microbistilor, care l-au fluierat la cateva meciuri disputate in Bucuresti de “nationala” Romaniei, atacantul formatiei corsicane Ajaccio sustine ca nu se teme catusi de putin de reactia “ultrasilor”: “Nu e un motiv pentru mine sa nu vin in Romania, teama ca lumea ma va injura pe stadioane. Mai am contract cu Ajaccio pana in vara lui 2015, dar in decembrie voi analiza foarte serios posibilitatea unei reveniri in Stefan cel Mare”.

“Leonidas” ii plateste salariul

Mutu din nou la Dinamo este visul pe care Cristi Borcea il asteapta de cativa ani sa devina realitate. Mai aproape ca oricand de realizarea lui, “Leonidas” afirma ca este pregatit sa-i suporte “Briliantului” o parte din salariu: “Daca Mutu va veni la Dinamo, sigur voi contribui si eu la plata salariului sau, ca sa nu suporte clubul toate costurile. Am vorbit cu Mutu, el a zis ca ar vrea sa se intoarca acasa, dar trebuie sa discute cu Ionut Negoita”.

In ’98, Lupescu a salvat Dinamo

Intoarcerea lui Adrian Mutu ar echivala ca impact cu revenirea lui Ionut Lupescu, petrecuta in 1998. Atunci, in plina dominatie a Rapidului construit de Mircea Lucescu, Dinamo si-a construit o trupa extrem de puternica in jurul “Kaiserului”: din primul “11” mai faceau parte Jean Vladoiu, Mutu, Marius Niculae, Florentin Petre, Florin Batranu, Liviu Ciobotariu sau Cosmin Contra. “Cum s-a construit echipa din 1998 in jurul lui Ionut Lupescu, asa s-ar intampla acum, cu Mutu. Cel putin eu asa vad lucrurile”, este concluzia trasa de Cristi Borcea.

Vrea sa se retraga de la “nationala” intr-un meci oficial

Nu doar subiectul Dinamo il macina pe Adrian Mutu, ci si echipa nationala, aflata aproape de o noua campanie de calificare la un turneu final ratata. La “Fanatik Show”, atacantul roman si-a exprimat dorinta de a mai juca sub tricolor inca un meci, de retragere, cu tribunele pline pe “Arena Nationala”: “Nimeni nu e batut in cuie la echipa nationala. Eu sunt inca in activitate, meritam sa fiu convocat. La meciurile astea ma doare mai putin ca nu sunt la lot, dar la meciurile alea tari, voiam sa fiu. Cu Andorra, mai bine stau acasa, nu vreau sa depasesc recordul de goluri al lui Hagi intr-un meci cu Andorra. Nu o sa imi fac un meci de retragere, vreau un meci oficial in care sa ma retrag. Sa fie la Bucuresti, pe Arena Nationala! Vreau sa-mi iau la revedere de la fanii care m-au aplaudat si m-au tinut in brate atatia ani”.

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version