AcasăSPORTMircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev! Reacția antrenorului: „Am vrut să...

Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev! Reacția antrenorului: „Am vrut să mă întorc în această ţară!” / Suma fabuloasă pe care o va încasa în Ucraina

Mircea Lucescu, prima reacție oficială după semnarea contractului: „ Cred că vor fi mulţumiţi de munca mea”Mircea Lucescu, prima reacție oficială după semnarea contractului: „ Cred că vor fi mulţumiţi de munca mea”

Mircea Lucescu a devenit oficial antrenorul echipei Dinamo Kiev, în locul lui Oleksîi Mihailicenko, potrivit anunțului făcut de reprezentanții echipei. Contractul semnat de antrenorul român este valabil timp de două sezoane.

„Vreau să-l prezint pe Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori din lume. Sper că odată cu sosirea echipei sale tehnice, tradiţiile câştigătoare ale echipei Dinamo Kiev vor fi reînviate, el va obţine multe trofee, iar fanii îl vor evalua pe Mircea în funcţie de rezultatele sale. Mult noroc! Şi eu îl voi ajuta cu tot ce pot”, a declarat Igor Surkis, patronul clubului.

Mircea Lucescu, prima reacție oficială după semnarea contractului: „ Cred că vor fi mulţumiţi de munca mea”

„În primul rând, mi-a fost dor de Ucraina. Am vrut să mă întorc în această ţară, unde am avut succese. Aici am avut o relaţie foarte bună cu fanii. Sunt recunoscător că am venit în club cu mare tradiţie şi cu jucători talentaţi. Şi sunt sigur că împreună vom lucra rodnic. Cred că vor fi mulţumiţi de munca mea aici, precum şi de rezultatele pe care le voi obţine la conducerea echipei Dinamo. Sunt recunoscător pentru încrederea pe care mi-a acordat-o preşedintele clubului, precum şi fanilor care au încredere în mine”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit site-ului oficial al echipei Dinamo Kiev.

Mircea Lucescu va primi trei milioane de euro pe sezon, potrivit presei din Ucraina. Astfel, pentru două sezoane petrecute la echipa Dinamo Kiev, binecunoscutul antrenor va încasa fabuloasa sumă de șase milioane de euro.

Dinamo Kiev a terminat campionatul Ucrainei pe locul 2, la 23 de puncte de campioana Şahtior.

Mircea Lucescu a antrenat ultima dată naţionala Turciei, pe care a părăsit-o la 11 februarie 2019. De asemenea, acesta a pregătit între 2004 şi 2016 rivala echipei Dinamo Kiev, Şahtior Doneţk.

author avatar
Alexandru Tîrcavu
191 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger