Cauta

Ahmetov le-a luat mintile televiziunilor de stiri

Disperate in goana dupa audienta, televiziunile s-au intrecut, ieri, in a-si etala prostia, nascocind informatii sau rastalmacind fiecare capetel de stire privitoare la Mircea Lucescu si Rinat Ahmetov.

Ahmetov le-a luat mintile televiziunilor de stiri - Ziarul National
Razvan Rat a jucat rolul traducatorului pe intreaga durata a vizitei lui Rinat Ahmetov in Bucuresti

Daca, prin reducere la absurd, cei doi presedinti Bush, alaturi de Stalin si Georges Pompidou ar fi ajuns simultan in Romania si tot n-ar fi fost atata foiala. Zeci de reporteri au luat cu asalt atat aeroportul Aurel Vlaicu cat si spitalul Municipal, facand din patronul Sahtior Donetk eroul zilei. Intr-un gest firesc, de solidaritate, acesta venise sa il viziteze pe Mircea Lucescu. Prilej numai bun ca teviziunile, in lipsa de subiecte si de profesionalism, sa ocupe ore intregi de emisie cu ce stiu ele mai bine: cu „antistirea”. Astfel, Ahmetov venea cu o mare echipa de specialisti, nu se stie in ce, iar din avion a coborat numai el, insotit doar de Razvan Rat, pe post de translator si o garda de corp. De ce Ahmetov, la averea lui, foloseste doar doua masini, de ce nu vorbeste in engleza cu presa si de ce nu investeste in Romania au fost cele mai cretine intrebari auzite vreodata. Ca sa nu mai pomenim despre formulari bombastice gen ”rasturnare dramatica de situatie”, „medicii romani sunt rezervati”, „operatia nu e chiar asa de usoara”, iar asta in conditiile in care pacientul Mircea Lucescu fusese de acord cu interventia chirurgicala.
  Intre timp, televiziunile il „operau” pe Mircea Lucescu din ora in ora, desi nu se incepusera nici macar procedurile preliminare si, ca intr-un teatru absurd, in timp ce dupa Realitatea TV operatia se terminase, la Antena 3 abia incepea. Si pentru ca cei de la Realitatea au inchis evenimentul prea devreme, iar programul trebuia umplut cu ceva, l-au pus pe Lucescu din nou pe masa de operatie, dupa plecarea oligarhului din Donbass, “din cauza unor complicatii”.

De departe, insa, concluzia desprinsa din filmul zilei a fost ca Mircea Lucescu a gresit ca nu si-a angajat sofer in Romania. „Inteligenta” ii apartine lui Val Valcu, directorul dcnews.ro. Adanc gandit, neica!

Ultimele stiri

  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Moșu care ia…
  • Horoscop 19 decembrie 2025- Astăzi va fi o zi destul de stabilă
  • Alege ce citești
  • Marijuana, reclasificată de Donald Trump: „Oamenii m-au implorat să iau această decizie”
  • Tratamentele de afirmare a genului, restricționate de administrația Trump: reguli dure pentru minori în SUA
  • Exit mobile version