AcasăSPORTMihai Costea titular in aceasta seara cu Vointa!

Mihai Costea titular in aceasta seara cu Vointa!

Mihai Costea si-a castigat locul de titular doar prin influenta patronului

Suspedarea eroului Stelei, Raul Rusescu, il trimite pe „Nila” in primul „11” la confruntarea Steaua – Vointa Sibiu. Costea cel mic nu a mai jucat titular din 26 noiembrie, de la partida cu FC Brasov.

Mihai Costea si-a castigat locul de titular doar prin influenta patronului

Dupa ce a invins Dinamo si a dus Steaua in primavara europeana, Ilie Stan a revenit la vechile probleme de pe banca tehnica. Chiar daca patronul Becali i-a dat dreptate dupa ultimele scandaluri cu Mihai Costea, tehnicianul stelist este nevoit sa apeleze la oltean pentru partida din aceasta seara cu Vointa Sibiu, ultima confruntare pe anul 2011. Gigi Becali vrea briliantul sau in primul „11” si nu tine cont de nimic, chiar daca jucatorii si antrenorii sunt impotriva. Boss-ul Stelei nu uita ca a platit 1,3 milioane pe jucator in aceasta vara si vrea sa-si scoata banii pe el cu orice pret.

Neintelegerile dintre Costea si Stan au inceput pe 26 noiembrie

Ultima partida in care Mihai Costea a jucat titular s-a consemnat pe data de 26 noiembrie, la meciul Steaua – FC Brasov 1-0. In minutul 43 al duelului gazduit de „National Arena”, olteanul a obtinut o lovitura de la 11 metri, pe care a vrut ulterior sa o execute. Ilie Stan l-a desemnat, insa, pe Raul Rusescu sa bata penalty-ul, starnind furia „nouarului” stelist. De altfel, Costea nu s-a mai intors de la cabine dupa pauza, el fiind inlocuit cu Stefan Nikolic. Din acel moment, intre atacantul Stelei si tehnicianul Ilie Stan n-a mai fost pace, desi antrenorul a tot incercat sa-i explice elevului sau ca trebuie sa se integreze in grup.

Banca ocupata de juniori si de un „invalid”

Inaintea jocului cu Vointa, Steaua are mai multe indisponibilitati inaintea ultimei partide a anului. Brandan si Prepelita sunt invoiti, Gardos este menajat, iar Geraldo si Rusescu suspendati. Pe banca de rezerve, la jocul cu sibienii, vor lua loc juniorii Rusu si Nastasie, alaturi de care va sta si Tiberiu Balan, care este nerefacut, dar a fost cooptat in lot doar de forma. Echipa „ros-albastrilor” va arata astfel: Tatarusanu – Martinovic, Iliev, Galamaz, Latovlevici – Tatu, Bicfalvi, Bourceanu, Cr. Tanase – M.Costea, Nikolic.

Brandan a „fugit” in Argentina: ii naste sotia!

Familia Brandan mai asteapta inca un membru

Cel mai bun jucator al Stelei din partida cu AEK Larnaca, Juan Pablo Brandan, a cerut vacanta mai devreme deoarece sotia se pregateste sa-i nasca al doilea copil. Sud-americanul a primit acordul de a parasi Romania chiar din partea lui Gigi Becali, iar vineri a luat avionul catre Argentina. Brandan a tinut neaparat sa fie alaturi de sotia sa, Vanesa, la nasterea celui de al doilea copil. Cuplul argentinian mai are un baietel, Juan Pablo jr., care a implinit patru ani.

author avatar
Sebastian Stan
344 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger