AcasăSPORTMegasurpriza: Maldonado a castigat Grand Prix-ul Spaniei de Formula 1

Megasurpriza: Maldonado a castigat Grand Prix-ul Spaniei de Formula 1

Maldonado a participat la 24 de curse in Campionatul Mondial de Formula 1

Pastor Maldonado, de la Williams F1 Team, a castigat, ieri, Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona, etapa a cincea a Campionatului Mondial de Formula 1.

Maldonado a participat la 24 de curse in Campionatul Mondial de Formula 1

Fostul campion din GP2, din 2010, a profitat din plin de retrogradarea britanicului Lewis Hamilton pe grila de start, care nu a avut suficient combustibil pentru a incheia calificarile de sambata, si si-a trecut in cont prima victorie. Plecat primul in cursa de ieri, Maldonado a pierdut sefia dupa cel de-al doilea viraj, dar a revenit in frunte gratie mecanicilor care s-au miscat excelent la standuri si l-au ajutat sa castige secunde pretioase fata de Fernando Alonso si Kimi Raikkonen.

Lipsit de experienta, a debutat abia anul trecut in Formula 1, Maldonado a rezistat eroic pe final atacurilor celor doi rivali si a intrat in istorie drept primul pilot din Venezuela care castiga o cursa de Formula 1. In ciuda succesului de la Barcelona, Maldonado este abia pe locul al noualea in clasamentul general, cu 29 de puncte, la 32 de puncte de germanul Sebastian Vettel si spaniolul Fernando Alonso, care isi impart fotoliul de lider cu cate 61 de puncte. Dupa doua saptamani de pauza, pilotii se vor infrunta pe 27 mai in poate cel mai asteptat Grand Prix al anului, cel al Principatului Monaco de pe circuitul de la Monte Carlo.

author avatar
Cristi Ionita
111 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger