AcasăSPORTManchester United, penalizată dacă va lipsi din Champions League

Manchester United, penalizată dacă va lipsi din Champions League

Dacă diavolii roșii” nu vor reuși să se califice în Champions League sezonul viitor, îi va ustura buzunarul.

După 28 de etape disputate, Manchester United este abia pe locul 6 în clasament. Ocupantele primelor 4 poziții din campionatul englez beneficiază de calificarea în Liga Campionilor, iar United este la 9 puncte distanță de această oportunitate. Trebuie să tragă tare până la finalul sezonului pentru a-și putea câștiga prezența la toamnă în cea mai importantă competiție între cuburi.

Dacă nu vor reuși, sponsorul lor, Adidas, îi va arde serios la bani. Conform noului contract dintre brand și club, britanicii vor fi penalizați cu 12 milioane de euro, în cazul unui potențial eșec.

United încasează de la gigantul german suma de 105 milioane de euro pe an, conform actualului contractului, care va expira în 2025, se arată în raportul financiar al clubului.

Noua înțelegere cu Adidas, care intră în vigoare la anul, se va întinde pe o perioadă de 10 ani și este mult mai drastică. Dacă până acum United nu avea voie să rateze mai mult de 2 prezențe în Liga Campionilor, acum, la prima abatere, vor fi amendați.

Ar fi prima penalizare pe care englezii ar plăti-o, având în vedere că nu a fost niciodată cazul până acum să lipsească din competiție 2 ani la rând.

Britanicii au făcut publică clauza prin care Adidas îi poate amenda grav. „Conform clauzei, se face o reducere de 12 milioane de euro pentru fiecare an fără participare în UEFA Champions League”, se arată în raportul financiar semestrial al clubului de pe Old Trafford.

Manchester United ar putea pierde 120 de milioane de euro, pe durata parteneriatului cu Adidas, în cel mai negru scenariu. Asta doar dacă nu vor fi în stare să se califice niciodată, în cei 10 ani de contract.

author avatar
Mihail Ioan
446 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger